Șeful Guvernului a transmis că a deblocat posturile din Învățământ și Sănptate și acum se au în vedere soluții pentru a atrage medicii în unităţile spitaliceşti mari, de genul Spitalului Universitar sau Institutului Clinic Fundeni.
Marcel Ciolacu a mei precizat că nu există nicio restricție de angajări pentru sistemul de urgență.
Unde se fac angajări în Sănătate. ”Am deblocat posturile. Nu mai e nevoie de memorandum”
El a fost întrebat marţi, la Guvern, despre lipsa de personal medical din anumite spitale din ţară, un exemplu fiind spitalul de la Găeşti.
"Ştiţi foarte bine că am deblocat posturile din învăţământ şi din sănătate. Nu mai există obligativitatea unui memorandum în cazul în care cineva iese la pensie sau renunţă, îşi dă demisia.
Automat, managerii pot să facă angajări. La sistemul de urgenţă nu există nicio restricţie, la fel şi la ATI.
Acum, după discuţiile avute cu domnul ministru, o să mergem şi pe instituţiile mari spitaliceşti. Sunt programele naţionale, sunt şi ONG-urile, 'Salvaţi Copiii', "Caravana cu medici", unde se încearcă să se meargă cu actul medical, cu prevenţia, cu controalele medicale
în zona rurală, dar trebuie să recunoaştem că sunt câteva instituţii de elită, spitaliceşti, cum e Spitalul Universitar, cum este Institutul Fundeni, acolo se salvează vieţile, acolo intră pacienţii aproape fără speranţă şi pleacă pe picioare.
Acolo, am discutat cu domnul ministru, şi o să venim cu o soluţie ca să impulsionăm cumva angajările. Acei oameni, câteodată, nu mai au timp, nici dacă au libere nu mai au timp să le ia", a declarat Ciolacu.
Citește și: Personalul unui spital este epuizat, există riscul închiderii Camerei de gardă
El a explicat că soluţia va ţine cont şi de eventuala modificare a unui ordin al ministrului Sănătăţii, emis pe vremea când la şefia ministerului se afla Eugen Nicolăescu, care elimină distincţiile între medicii de diferite specialităţi.
Şeful Executivului a participat marţi, la Palatul Victoria, la prezentarea a trei caravane medicale, în cadrul evenimentului de lansare a serviciilor medicale mobile pentru mediul rural, organizat de Salvaţi Copiii România în parteneriat cu Guvernul, scrie Agerpres.
La începutul anului, Marcel Ciolacu a transmis că a deblocat angajările pentru aproape 8000 de posturi în Sănătate și Asistență Socială.
Astfel, toate spitalele importante care au deficit de medici, asistente și infirmieri vor putea face rapid angajări".
Citește și: Semnal de alarmă tras de șefa ASSMB. Lipsa de personal amenință să pună spitalele „pe butuci”
Prim-ministrul a evidențiat că bugetul Ministerului Sănătății pentru acest an este cu 40% mai mare față de anul precedent, subliniind că fiecare angajare trebuie să se traducă în îmbunătățirea efectivă a serviciilor medicale pentru pacienți.
"Ministerul Sănătății are în acest an un buget cu peste 40% mai mare decât în 2023, deci nu există probleme financiare.