"Astăzi (sâmbătă n.r.) am primit primele doze din vaccin. Campania de vaccinare începe în acelaşi timp în România ca în Europa. S-a muncit foarte mult şi am reuşit să avem totul pus la punct ca să începem în aceeaşi zi când începe în toată Europa campania de vaccinare. Este un moment important, îl aşteptăm de un an de zile, din momentul în care am aflat de această pandemie, iar apariţia vaccinului, livrarea şi distribuirea într-un timp record vor ajuta la limitarea şi la eradicarea pandemiei într-o perioadă cât mai scurtă", a afirmat Cîţu, la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino".
El a adăugat că, săptămânal, în România vor ajunge în jur de 140.000 de doze de vaccin.
"Mâine (duminică n.r.) începe campania de vaccinare oficială, primul vaccin se va face mâine. Acum am primit primele 10.000 de doze, iar săptămânal vom primi în jur de 140.000 de doze. România va avea în jur de 10 milioane de doze de vaccin. Şi, aşa cum am văzut că au mers lucrurile până acum, sunt sigur că vom avea o derulare a campaniei foarte bine pusă la punct. Vaccinarea în România este gratuită, nu este obligatorie", a spus prim-ministrul.
Răspunsul protector începe la 14 zile de la prima doză, dar este maxim la 7 zile de la a doua doză, a declarat Valeriu Gheorghiţă, coordonator al campaniei de vaccinare la nivel naţional.
În ceea ce privește efectele adverse, Gheorghiță a spus că acestea sunt de intensitate ușoară-medie, locale, cele mai frecvente, durere la locul de administrare, roșeață, dar pot fi și febră, dureri musculare, articulare. ”Au fost reacții la persoane care aveau istoric de reacții alergice severe”.
”În urma unei analize minuțioase, laborioase, este modalitatea cea mai sigură de asigurare de păstrare a temperaturii”, a răspus Gabriel Dină, de la Pfizer, la întrebarea de ce s-a ales o distribuție pe cale terestră și nu aeriană.
Evenimentul de vaccinare de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” va începe duminică, 27 decembrie, la ora 09.00.
În aceeași zi, acțiuni similare vor fi organizate și în celelalte nouă spitale de boli infecțioase aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19, după ora 10.00.
Administrarea vaccinului antiCOVID-19 se face cu două doze. După tranșa de 10.000 primită vineri, autoritățile speră ca până la sfârșitul anului, cel mai probabil în jurul datei de 28 decembrie, să mai ajungă în România 140.000 - 150.000 de doze, aceasta fiind și estimarea sosirilor săptămânale de aici încolo.
Pentru a avea efectul dorit, cel puțin 60%-70% din populație ar trebui să se vaccineze. În acest moment însă, potrivit lui Raed Arafat, rata de acceptare a vaccinului este estimată, la populația generală, la 30%-40%.
Potrivit datelor colectate de autorități, la nivelul sistemului de sănătate, rata cea mai mare de acceptare este de peste 90% în spitalele COVID. În celelalte unități medicale, aceasta este de 70% în rândul cadrelor medicale cu studii superioare și 50% în rândul celor fără studii superioare. O rată de acceptare mai mare este în cazul medicilor de familie, în jur de 80%.