O pasageră din autoturism a fost grav rănită. Accidentul s-a produs chiar la limita dintre Arad și Timiș, pe sensul de mers Arad - Timişoara, maşina mică fiind luată în plin, de un autotren condus de un şofer bulgar de 49 de ani.
"Un bărbat în vârstă de 49 de ani a condus un autotren pe autostrada A1 Deva-Nădlac, sens de mers Arad - Timişoara, iar la kilometrul 521, în dreptul localităţii Seceani, din judeţul Timiş, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 37 de ani, care se afla oprit pe banda de urgenţă, din cauza unor defecţiuni tehnice.
Citeşte şi: „Terminatorul” a accidentat o biciclistă în Los Angeles. Femeia a virat brusc pe banda lui Arnold
În urma impactului, a rezultat, din nefericire, decesul bărbatului, în vârstă de 37 de ani şi rănirea unei femei, în vârstă de 36 de ani, pasageră în autoturism", a transmis Poliţia Timiş.
Potrivit informării, şoferul autotrenului a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Martorii spun că mașina s-a răsturnat în urma impactului.
„Martorii au sunat la 112 și au încercat să îi scoată din mașină pe pasageri, însă aceștia au rămas captivi între fiarele contorsionate”, au precizat pentru presa locală reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, care au intervenit, alături de salvatorii de la ISU Timiș și un elicopter SMURD.
Citeşte şi: Legea „Anastasia”, adoptată: Ce se va întâmpla cu șoferii băuți care produc accidente mortale
Traficul în zonă a fost întrerupt. Şoferul care conducea maşina mică era din Bihor, iar femeia rănită din judeţul Mureş, conform Bihoreanul.
În cauză, a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă, poliţiştii continuând cercetările sub coordonarea unui procuror.