Vintilă Mihăilescu, unul dintre cei mai cunoscuți antropologi români, profesor universitar în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), a fost diagnosticat cu leucemie acută mieloblastică, un tip agresiv de cancer al sângelui.
De la internarea în spital și până acum, profesorul a trecut prin mai multe tratamente cu citostatice, în speranța că situația sa se va îmbunătăți suficient încât să poată face un transplant de celule stem. Transplantul este singura șansă de supraviețuire a profesorului Mihăilescu.
Operația nu poate fi realizată în România, procedurile urmând să fie făcute în Franța, la Spitalul Universitar din Besançon, începând cu luna iulie, pe o perioadă de cel puțin trei luni. Costurile pe care le presupun internarea, tratamentul și transplantul sunt de cel puțin 250.000 euro.
Familia profesorului nu are acești bani.
Dacă doriți, puteți dona pe pagina de Facebook Campanie Strangere Fonduri - Fund raising - Vintila Mihailescu.
De asemenea, puteți dona și în contul deschis pe numele soției profesorului, Anișoara Mihăilescu:
Anișoara Mihăilescu
Cont EURO: RO44INGB0000999908974365
Codul SWIFT:INGBROBU
Numele bancii: ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala București
Cont RON: RO34INGB0000999908974351
Vintilă Mihăilescu este profesor universitar doctor şi directorul departamentului de Sociologie al Facultăţii de Ştiinţe Politice din Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. Absolvent în 1974 al Facultăţii de Psihologie din Universitatea Bucureşti, obţine în 1993 titlul de Doctor în Psihologie cu teza „Ungureni şi pămînteni. O analiză etnopsihologică”. Între 1979 şi 1990, a desfăşurat activitate de cercetare la Centrul de Cercetări Antropologice din Bucureşti. În 1990, înfiinţează Societatea de Antropologie Culturală din România (SACR), al cărei preşedinte a fost între 1994 şi 2000. Din 1998 până în 2018, a colaborat la revista „Dilema Veche”. Între 2005 şi 2010, a fost director general al Muzeului Ţăranului Român. În 2006, a fost decorat de preşedintele României cu Ordinul Naţional Serviciu Credincios, în rang de Cavaler, iar în 2007 cu Ordinul Meritul Cultural, în rang de Mare Ofiţer.
Vintilă Mihăilescu a publicat: „Paysans de l’histoire” (în colab., 1992), „Fascinaţia diferenţei” (1999), Socio-hai-hui. O altă sociologie a tranziţiei” (2000), „Svakodnevica nije vise ono sti je bila” (Belgrad, 2002), „Sfârşitul jocului. România celor 20 de ani” (2010), „Socio-hai-hui prin Arhipelagul România” (2006), „Antropologie. Cinci introduceri” (ed. I, 2007; ed. a II-a revăzută şi adăugită, 2009), „Etnografii urbane. Cotidianul văzut de aproape” (coord., 2009), „Scutecele naţiunii şi hainele împăratului. Note de antropologie publică” (ed. I-II, 2013), „Condiţia romă şi schimbarea discursului” (coord. împreună cu Petre Matei, 2014), „Apologia pârleazului” (2015), „De ce este România astfel? Avatarurile excepţionalismului românesc” (coord., 2017), „Hotel Ambos Mundos. Scurt eseu de antropologie borgesiană” (2017) şi „Etnogeneză şi ţuică” (2018).
În mai anul acesta, profesorul Mihăilescu a publicat „În căutarea corpului regăsit. O ego-analiză a spitalului”, în care povestește experiența sa din spital.