Arafat: Anul acesta deschidem o bază aeriană la Braşov. Asta ne aduce la 11 baze aeriene de salvare

DE Bianca Iosef | Actualizat: 05.11.2022 - 12:29
Raed Arafat - Foto: Profimedia
Raed Arafat - Foto: Profimedia

Raed Arafat, a vorbit la o emisiune de tv despre viitoarele dotări ale SMURD. Potrivit lui Arafat, în perioada următoare vom avea 11 baze aeriene de salvare, vor sosi două noi avioane care acum sunt în curs de finalizare în SUA, dar şi elicoptere sau nave de căutare maritimă.

SHARE

Arafat a explicat că va fi deschisă o bază aeriană la Braşov, iar un elicopter SMURD va fi funcţional la Suceava, în viitorul apropiat. 

”Anul acesta mai deschidem o bază aeriană la Braşov, suntem întârziaţi pentru asigurarea zonei de parcare a elicopterului, adică zona de hangarare, chiar şi temporar, până se realizează la Aeroportul din Braşov, hangarul pentru SMURD. Deci pornim anul acesta în zona Braşov. Avem în zona Suceava un elicopter care este adus şi urmează să îl pornim anul viitor în zona Suceava. Noi am vrut ambele elicoptere în acest an, dar, din păcate reuşim să pornim unul şi al doilea anul viitor.

Citește și: Pompierii s-au luptat cu focul izbucnit vineri la un depozit de deșeuri din Chitila până astăzi

Asta ne aduce la 11 baze aeriene de salvare, la care se vor adăuga două avioane noi care deja sunt în curs de finalizare în SUA şi sper că în prima parte a anului viitor să le vedem. Trebuia să se livreze mai repede, dar cu toate problemele de semiconductori, a fost o mică întârziere, dar o să le avem. Deja unul este vopsit complet, celălalt este pregătit medical.

Citește și: „Revoluția din 1989”, în manualele școlare cu citate din Iliescu. Comuniștii au tras, nu teroriștii

Acum celălalt merge la vopsit, primul, cel vopsit, va merge la pregătire medicală în interior. Vor fi Terapii Intensive pe aripi. Vor fi două locuri de Terapie Intensivă complet dotate şi care au posibilitate de ECMO, de plămân artificial, nu vorbm de ventilator simplu, vorbim de plămân artificial, au posibilitate de incubator, au incubator care permite transport de nou-npscut în stare critică”, a declarat Arafat. 

De asemenea, au fost achiziţionate şi elicoptere Black Hawk pentru situaţii de urgenţă şi ordine publică. 

”La acestea se adaugă elicopterele Black Hawk care urmează să ajungă. Şase elicoptere pe situaţii de urgenţă. S-a semnat şi al şaptelea pe partea de ordine publică. Cele şase pe situaţii de urgenţă au capacităţi să transporte câte patru pacienţi grav, în elicopter. Aceasta pe lângă alte activităţi cum este căutarea, salvarea, stingerea incendiilor de pădure, transportul de personal. Toate aceste lucruri sunt în vizor pentru doar următorul an”, a precizat Arafat. 

Toate acestea vor fi completate de două nave de căutare maritimă. 

”Şi navele de căutare maritimă, de căutare-salvare, care au fost semnate şi care au şi o componentă medicală pe ele. Asta este o premieră. Avem posibilitatea, dacă scoatem persoane hipotermice, să asigurăm managementul lor, resuscitarea lor, până ajungem să le predăm echipelor terestre. 

Este o licitaţie care a fost repetată de două sau trei ori la care iniial nu a venit nimeni, pentru timpul de livrare. Iniţial era pentru o singură navă mai mare, dar apoi am mers pe două nave mai mici, care era mai uşor să se facă, de 50 de metri. S-a luat achiziţia respectivă, trebuia semnată urgent, pentru că trebuiau să intre în fabricare, altfel nu puteau să le livreze la data limită care este sfârşitul anului viitor. Aceste nave se fabrică în România, la Galaţi”, a subliniat Raed Arafat, scrie News.ro. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te