Anunțul a fost făcut de șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu.
”Azi am semnat contractul subsecvent privind realizarea softului necesar recalculării pensiilor conform prevederilor Legii 360/2023 privind sistemul public de pensii.
Casa de Pensii a început recalcularea pensiilor. Care pensionari primesc o pensie mai mare cu 40%?
Oficial începem procesul de recalculare a celor 4,8 milioane de pensii aflate în plată.
🖋 Azi am semnat contractul subsecvent privind realizarea softului necesar recalculării pensiilor conform prevederilor Legii 360/2023 privind sistemul public de pensii.
✅️ Oficial începem procesul de recalculare a celor 4,8 milioane de pensii aflate în plată.
✅️ Suntem în linie dreaptă și hotărâți să facem dreptate pensionarilor după o viață întreagă de muncă!
✅️ Suntem determinați să respectăm termenul prevăzut de lege astfel încât pensionarii să primească veniturile majorate prin noua lege a pensiilor.
Calendarul recalculării
Ieri, a început recalcularea efectivă a peste 4,7 milioane de pensii. Un număr de 3.000.000 de pensii vor crește. Restul pensiilor vor rămâne la valoarea actuală. NU vor crește pensiile celor care au muncit între 15 și 25 de ani pentru că nu au puncte de stabilitate.
Citește și: Calendarul creșterii pensiilor 2024. Când începe recalcularea? Când vor crește pensiile cu 40%?
1 august - 1 septembrie 2024
Retipărirea cupoanelor de pensii. Ministrul muncii a anunțat că taloanele vor fi colorate și pe ele va fi scris modul de calcul al pensiei, dar și punctele de stabilitate/ bonus obținute de pensionari.
Citește și: Pensie mai mică cu 2.200 lei dată unui pensionar după recalculare. Cât și unde a muncit?
Citește și: Cum va arăta și ce va scrie pe talonul cu pensia mărită ? Cum verifici dacă suma e corectă ?
1 septembrie - 15 septembrie 2024
Intră pensiile recalculate. Oficialii spun că pensiile cresc, în medie, cu 40%. Dar, creșterile pot varia, de la 110%, la pensii care nu vor crește deloc.