Cinci constănțeni au încercat să vândă droguri în Mamaia, dar au căzut în plasa polițiștilor

DE Romulus Preda | Actualizat: 30.04.2022 - 12:13
Au incercat să vândă droguri la un festival din Mamaia, dar au fost prinși de polițiști/ FOTO: news.ro
Au incercat să vândă droguri la un festival din Mamaia, dar au fost prinși de polițiști/ FOTO: news.ro

Cinci persoane sunt cercetate de poliţiştii constănţeni după ce au încercat să vândă droguri la un festival din Mamaia, asupra acestora fiind găsite cocaină, ketamină şi cannabis.

SHARE
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat că, în noaptea de vineri spre sâmbătă, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Constanţa, împreună cu procurori ai DIICOT Constanţa, au desfăşurat activităţi într-un dosar penal care vizează trafic de droguri de risc şi mare risc. 
 
"Astfel, în incinta unui festival, desfăşurat în staţiunea Mamaia, au fost depistate 5 persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 35 de ani (4 bărbaţi şi o femeie), asupra unora dintre acestea fiind descoperite droguri de risc şi mare risc (cocaină, ketamină, cannabis). Persoanele în cauză au fost conduse la sediu, pentru audieri, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, procurorul de caz să dispună măsurile legale care se impun. Din cercetări a reieşit faptul că o persoană ar fi închiriat un apartament, în zona locului de desfăşurare a evenimentului, cu scopul de a depozita droguri destinate vânzării în incinta festivalului”, se arată în comunicatul IPJ Constanţa citat de news.ro. 
 
Poliţiştii au făcut apoi o percheziţie în locuinţa respectivă şi au găsit aproximativ 280 de grame de cocaină şi 21 de grame de ketamină, mai multe instrumente destinate cântăririi, porţionării şi ambalării drogurilor, precum şi sume de bani în lei şi euro, despre care anchetatorii bănuiesc că provin din traficul de droguri.
Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te