Nou-născut cu probleme cardiace, din cauza medicilor. Cum s-a chinuit o femeie din Botoşani

DE Florin Budescu | Actualizat: 24.08.2023 - 20:49
Nou-născut cu probleme cardiace - Foto: Facebook/Raluca Bucşă
Nou-născut cu probleme cardiace - Foto: Facebook/Raluca Bucşă

Cazul Alexandra, de la Botoșani, nu este unul izolat. Raluca Bucşă s-a chinuit şapte ani să rămână însărcinată, apoi s-a chinuit să nască, din cauza medicilor. Conduita lor a dus la probleme ulterioare de sănătate; nou-născutul are afecţiuni cardiace.

SHARE

Raluca şi Andrei Bucşă şi-au dorit din tot sufletul să aibă un copil. Au mers la mai multe clinici private. Raluca a urmat tratamente costisitoare și, pe alocuri, chinuitoare.

Încercările s-au întins de-a lungul a șapte ani, până în fericita zi în care testul de sarcină a avut un rezultat pozitiv.

Nou-născut cu probleme cardiace, din cauza medicilor

Primul pas a fost identificarea unui medic obstetrician care să-i monitorizeze evoluția sarcinii. În urma recomandărilor primite de la apropiații de încredere a optat pentru o doctoriță care profesa atât la Maternitate cât și în cabinetul privat.

„Am sunat la cabinetul privat pentru o programare. Doctorița era în concediu și mi s-a recomandat să merg la Urgențe să fac un ecograf care să confirme sarcina și mai ales să se constate dacă este intrauterină”, povesteşte Raluca, conform Botoşăneanul.

Apoi continuă:

Citeşte şi: Gestul managerului Maternității Botoșani la înmormântarea Alexandrei. Ce salariu ia el de la spital

„Încă de la început am fost tratată efectiv cu spatele de doctorița de gardă, care era jos, la Primiri Urgențe, cu o pacientă de-ale ei. După ce a consultat-o, pacienta a ieșit din cabinet și am intrat eu după ea, vorbind, în timp ce ea mergea.

Nu a stat o clipă să asculte ce caut acolo, că doar eram pe picioarele mele, nu reprezentam o urgență. În dreptul ecografului, s-a întors, vizibil deranjată și plictisită, și mi-a spus: na, hai să-ți fac un ecograf”.

Pe 12 martie, în jurul orei 13:00, a ajuns la Maternitate, cu apa ruptă. "Mi-au făcut internare și am urcat în salon, aveam dilatație 1. Mi-au spus că sună ei doctorul meu, dar să-l sun și eu.

Citeşte şi: Tânără plânsă de un sat întreg după ce a murit la Maternitatea din Botoșani. Familia caută vinovatul

Am sunat, dar nu mi-a răspuns, am dat SMS, tot fără niciun răspuns. Am mai încercat să sun în repetate rânduri, fără niciun răspuns, la un moment dat avea și telefonul închis”, istoriseşte Raluca.

Erau dureri din ce în ce mai mari. Raluca se zbătea pe patul Maternității, iar afară, soțul ei, Andrei, măsura trotuarul. Știa că nu poate face nimic, dar a stat ore în șir în fața Maternității, pentru a-i fi astfel alături soției.

Teama l-a cuprins și pe el, eforturile pentru acest copil au fost comune și susținute de ambii soți. La 15 ore de la internare, Raluca Bucşă îi scria al treilea SMS doctoriţei, care nu răspunsese.

Timpul s-a oprit în loc

"Nu mai suport durerile! Nu mai rezist! Vă rog să veniţi, să mă ajutaţi să nasc!", spunea aceasta, în al treilea SMS.

„De la ora 3:00 până la 3:30, am simțit efectiv că timpul s-a oprit în loc și înnebunesc de durere. La ora 4:00, a venit o asistentă să îmi ia sânge și a întrebat dacă am analizele făcute și tot atunci am auzit că vorbea cu altă asistentă, că i-a spus doctorița să mă pregătească pe la 5:30, pentru cezariană, că vine ea și oricum cezariană îmi făcea de la început.

Atunci am crezut că înnebunesc de durere și de nervi. Ceri să mi se facă perfuzie pentru dilatație de la ora 18:00 și mă ții în dureri, ca pe un animal, ca până la urmă să faci cezariană”.

Cordonul ombilical, înfăşurat în jurul gâtului

Copilul, Iustina Teodora, s-a născut în fine, dar cu probleme. A fost dus la Terapie Intensivă, pentru că stătuse cu cordonul ombilical înfăşurat în jurul gâtului ore în şir.

Raluca Bucşă și-a revenit complet, după o lună, când i-a trimis un nou mesaj doctoriței ce refuzase să-i răspundă la mesaje și să se deplaseze până la spital, pentru a o ajuta să nască.

Deznodământul: fetiţa are malformaţii la inimă, descoperite după un control făcut la Suceava. O doctoriţă din Iaşi le-a spus soţilor Bucşă că sunt chestiuni care "trebuie reglate pe parcurs și trebuie să ținem situația sub control".

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te