Doi morţi şi 4 răniţi lângă Floreşti, pe DN1, într-un accident grav de maşină, în judeţul Prahova. Circulaţia este blocată pe DN1. ISU Prahova informează că toate victimele accidentului au fost descarcerate.
"3 dintre victime au început deplasarea cu ambulanţe SAJ către UPU Ploieşti.
Doi morţi şi 4 răniţi lângă Floreşti, pe DN1
Unei victime i se acordă asistenţă medicală, de către echipajul TIM, şi va fi preluată de către elicopterul SMURD, care a aterizat la faţa locului.
Din păcate, pentru două dintre victime a fost declarat decesul", a precizat aceeaşi sursă.
Accidentul s-a produs în comuna Floreşti, pe DN 1, acolo fiind trimise două autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare, o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă şi un echipaj SMURD.
Citeşte şi: Accident pe tronsonul nedeschis al autostrăzii A3: Patru răniți după impactul dintre 3 autovehicule
”3 dintre victime au început deplasarea cu ambulanţe SAJ către UPU Ploieşti. Unei victime i se acorda asistenţă medicală de către echipajul TIM şi va fi preluată de către elicopterul SMURD, care a aterizat la faţa locului.
Din păcate, pentru două dintre victime a fost declarat decesul”, a precizat aceeaşi sursă, conform News.ro.
Citeşte şi: Accident grav pe autostrada A2. Două tiruri s-au ciocnit, iar traficul este blocat
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a transmis că, în urma accidentului, circulaţia rutieră este blocată pe benzile sensului de mers Ploieşti-Braşov, fiind dirijată pe DJ 100F, prin oraşul Băicoi, iar pe direcţia către Ploieşti se circulă doar pe banda nr. 1.
Valorile de trafic sunt în creştere, pe ambele sensuri de mers.