Doi poliţişti au fost bătuţi cu sălbăticie, în plină stradă. Ce făceau trecătorii. Un conflict început într-un local public din centrul orașului s-a sfârșit cu agresiuni de o violență extremă, în plină stradă.
Doi angajați ai IPJ au ajuns la Urgențe, cu leziuni craniene. Totul - după ce au fost victime ale unei agresiuni de o violență ieșită din comun.
Doi poliţişti au fost bătuţi cu sălbăticie, în plină stradă. Ce făceau trecătorii
Totul s-a petrecut în zona Pietonalului Unirii, aproape de miezul nopții de marți spre miercuri. Un grup de trei persoane cu vârste de 24, 25 și 46 de ani, între care se aflau și doi polițiști în timpul liber, unul de la Serviciul Rutier și altul de la Arest, au intrat într-un conflict verbal cu un alt grup de tineri într-un restaurant de pe Pietonal.
Conflictul a continuat și în stradă, la ieșirea din local. La scurt timp, s-a ajuns de la injurii la agresiune fizică. Unul dintre cei cu care se certau polițiștii a cerut la un moment dat ajutorul altor prieteni, prin telefon.
În scurt timp, în zonă au ajuns două taxiuri cu mai multe persoane. Opt la număr, agresorii au început să îi lovească cu sălbăticie pe cei trei. Doi dintre ei au ajuns la Urgențe, cu leziuni în special în zona capului.
Citeşte şi: Un bărbat din Mehedinți a fost bătut până la inconștiență de hoții de lemne. Abandonat în pădure
Un echipaj de intervenție de la Jandarmi a ajuns în scurt timp la fața locului, dar agresorii s-au făcut nevăzuți în două mașini.
Șocant este faptul că deși era o zonă populată, chiar și la acea ora, niciunul dintre cei prezenți nu a solicitat intervenția forțelor de ordine. Preferând să asiste nepăsători sau să filmeze scenele violente.
Serviciului 112 a fost apelat de una dintre victime după ce agresorii au părăsit zona. Acum oamenii legii au declanșat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele incidentului, conform monitorulbt.ro.
Citeşte şi: Interlopul Spartacus care amenința jandarmii că-i aleargă dacă vin în Rahova, și bătut și condamnat
“În acest moment se desfășoară cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind înregistrat un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violente”, a precizat agent principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.
Miercuri dimineață polițiștii botoșăneni au luat la rând localurile de pe Pietonal pentru a verifica și camerele de supraveghere ale localurilor din zona Pietonalului.