Eroare în Legea pensiilor? Cine sunt pensionarii ce vor avea punctaje mai mici? Guvernul, avertizat

DE Alex Darvari | Actualizat: 01.12.2023 - 12:16
Eroare în Legea pensiilor? Cine sunt pensionarii ce vor avea punctaje mai mici? - Foto: Freepik
Eroare în Legea pensiilor? Cine sunt pensionarii ce vor avea punctaje mai mici? - Foto: Freepik

Există o eroare în Legea pensiilor, care va face ca, unii pensionari, să aibă punctaje mai mici. Guvernul a fost avertizat printr-o scrisoare deschisă, semnată de sindicaliștii de la Cartel Alfa.

SHARE

Există o eroare în Legea pensiilor, care va face ca, unii pensionari, să aibă punctaje mai mici. Guvernul și alte instituții ale statului au fost avertizate printr-o scrisoare deschisă, semnată de sindicaliștii de la Cartel Alfa, potrivit news.ro

„Atragem, din nou, atenţia asupra următoarelor aspecte, din punctul nostru de vedere, complet anormale, privind sistemul de pensii obligatoriu, administrat privat:

Eroare în Legea pensiilor? Cine sunt pensionarii ce vor avea punctaje mai mici?

Casa Naţională de Pensii este obligată să încarce conturile la pilonul II, chiar şi pentru persoanele ale căror angajatori NU au virat contribuţia pentru pensie (CAS); Acest lucru prejudiciază sistemul public de pensii (pilonul I).

Cei care contribuie la Pilonul II, prin prevederile şi viitoarele norme de aplicare a noii legi a pensiilor, vor avea punctajul redus proporţional, după noua formulă de calcul. Se vorbeşte despre pensia din Pilonul 2 ca fiind o «pensie suplimentară».

Nu este însă în niciun fel «suplimentară», atâta timp cât nu există o minimă garanţie că aceasta va fi mai mare sau cel puţin egală cu partea cu care se micşorează pensia publică (cu aproape o pătrime). Dimpotrivă, dovezile indică faptul că aceasta va fi la un nivel mai mic decât ceea ce se «pierde» din sistemul public.

În consecinţă, este necesară impunerea unei obligaţii legale a administratorilor de fonduri de a asigura o rentabilitate minimă a activului acumulat, peste rata inflaţiei, care să compenseze reducerea din pensia de la pilonul I, şi nu este cazul impozitării lor suplimentar”, se arată în scrisoarea deschisă adresată de CNS Cartel Alfa.

Lacună legislativă

Parlamentul nu a adoptat o lege care să stabilească modul de calcul şi de acordare a pensiilor din Pilonul II.

„Românii sunt obligaţi să cotizeze pe principiul «blana ursului din pădure», neoferindu-li-se nicio siguranţă în privinţa veniturilor de pensii promise de lege.

Mai mult decât atât, se vehiculează ideea ca societăţile care strâng şi administrează banii din contribuţii să nu preia şi plata pensiilor din Pilonul II, adică să fie alte companii, cu alte comisioane din veniturile adunate cu eforturi, de-a lungul anilor, de contribuabili.

Având în vedere toate acestea, Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA” solicită demararea unei consultări cu toţi actorii sociali în vederea finalizării şi reglementării corecte a sistemului de pensii administrat privat”, mai transmit sindicaliştii autorităţile executive şi legislative.

Sindicatele mai susţin, în documentul citat, că atât pilonul de pensii publice, cât şi pilonul II de pensii, administrate.

Care e formula de calcul a pensiilor?

Formula de calcul pentru calcularea pensiilor este următoarea: VPR x Numărul total de puncte.

VPR este valoarea punctului de referință care va fi de 81 de lei, potrivit noii legi a pensiilor. 

Număr total de puncte reprezintă suma dintre: puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte perioade asimilate si necontributive.

Punctele de necontributivitate reprezintă anii petrecuți în armată, șomaj sau facultate (0,25 puncte de fiecare an).

Punctele de contributivitate sunt anii în care ai contribuit la sistemul de pensii. Ai contribuit 35 de ani, primești 35 de puncte. Ai contribuit 30 de ani, primești 30 de puncte.

Punctele de stabilitate sunt punctele pe care le iei în plus pentru că ai rămas în câmpul muncii peste cei 25 de ani.

Ce reprezintă Pilonul II de pensii

„Pilonul II e reprezentat de pensii de stat, doar administrate privat, cărora li se aplică regulile din sistemul public de pensii, ele nefiind pensii de serviciu, adică nefiind speciale, aşa cum le zic unii, ci pensii pe bază de contributivitate”, a transmis, luni seară, Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii.

Citește și: Secretar în Ministerul Muncii: „Pilonul II e reprezentat de pensii de stat, administrate privat”

Cum se impozitează Pilonul II ?

Un număr de peste 8.000.000 de români contribuie la Pilonul II de pensii. Ei ar putea să fie impozitați cu 20% și nu cu 10% cum se întâmplă acum, avertizează Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România.

Ei vorbesc de o ambiguitate legislativă din Codul fiscal, care creează premisele impozitării progresive a câştigurilor de capital din fondurile de pensii private, asimilate în mod eronat cu partea necontributivă a pensiilor speciale, începând cu 1 ianuarie 2024.

Citește și: Cum riscă milioane de români să piardă 10% din pensia privată? Cine sunt aceștia și care e cauza?

PNL se opune impozitării pensiilor private de pe Pilonul II cu mai mult de 10%, anunţă deputatul liberal Florin Roman. Este vorba despre o propunere legislativă de impozitare a pensiilor private cu 10%.

Citește și: PNL se opune impozitării pensiilor private de pe Pilonul II cu mai mult de 10%

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te