La acelaşi domiciliu pot fi peste 10 persoane. Dar există şi o condiţie pentru asta

DE Florin Budescu | Actualizat: 15.06.2023 - 12:45
La acelaşi domiciliu, pot fi peste 10 persoane - Foto: Pexels/Amin

La acelaşi domiciliu pot fi chiar şi peste 10 persoane. Dar există şi o condiţie pentru ca aceasta să se poată. O lege care a fost publicată recent în Monitorul Oficial stabileşte situaţiile în care este posibil ca plafonul maxim să nu fie respectat.

SHARE

Legea 162/2023, în vigoare din 10 iunie, a adus mai multe modificări OUG 97/2005, privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.

La acelaşi domiciliu, pot fi peste 10 persoane

Una dintre noutăți este limitarea numărului de persoane care își pot stabili domiciliul sau reședința la o adresă.

Legea 162/2023 stipulează că “nu poate fi înscrisă în actul de identitate adresa de domiciliu dacă în RNEP (Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor - n. red.) sunt înregistrate mai mult de 10 persoane, la adresa respectivă”.

Restricția se aplică și la înscrierea în actul de identitate a mențiunii privind reședința, adică la obținerea vizei de flotant.

Citeşte şi: Cum poți să îți faci carte de identitate chiar dacă nu ai o adresă de domiciliu. Actele necesare

Limitarea nu se aplică însă și “în cazul titularului unui drept locativ asupra imobilului situat la adresa membrilor familiei extinse”, după cum apare în noua lege.

Prin familie extinsă, se înțelege titularul dreptului locativ, soțul sau soția acestuia, rudele (proprietarului sau ale soțului / soției) în linie dreaptă, precum și cele în linie colaterală, până la gradul al IV-lea.

Când vorbim despre "grad de rudenie în linie dreaptă", rude de gradul întâi sunt copiii şi părinţii, iar de gradul al II-lea, nepoţii şi bunicii.

Citeşte şi: Cel mult 10 persoane pot fi înregistrate la o adresă de domiciliu, în România

Pe de altă parte, în linie colaterală, fraţii sunt rude de gradul al II-lea, unchii sau mătuşile, dar şi nepotul, de gradul al III-lea, iar verii primari de gradul al IV-lea, conform Avocatnet

OUG 97/2005 stabilește acum că persoanele ce nu locuiesc la adresa din buletin au 15 zile la dispoziție pentru a-și schimba actele sau pentru a-și face mutația, altfel riscă o amendă.

Amenzile sunt între 40 de lei și 80 de lei. A apărut și obligația ca gazdele celor ce n-au înscrisă în actul de identitate adresa la care locuiesc efectiv, să-i însoțească pe aceștia la autorități, pentru a-i lua în spațiu.

URMĂREŞTE-NE PE GOOGLE NEWS

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te