Aprovizionarea supermarketurilor din București ar putea să fie făcută doar în anumite intervale orare, conform unui proiect care, dacă va fi votat, va intra în vigoare chiar din această toamnă.
Inițiativa Primăriei Capitalei are ca scop diminuarea traficului din București la orele de vârf, mai precis în intervalele 07:00 - 10:00, când lumea merge la muncă, iar elevii, la școală, și între orele 16:00 - 19:00.
Citește și: Primul supermarket din România unde nu mai trebuie să scanezi produsele și nici nu mai stai la coadă
Varianta aprovizionării noaptea nu este viabilă, fiindcă multe magazine sunt la parterele blocurilor, iar locatarii ar fi deranjați de zgomot în timpul orelor de liniște stabilite prin lege, intervalul fiind 22:00 - 08:00.
La ce ore mâncarea, fructele din supermarket vor fi cele mai proaspete? Când e bine să cumperi?
Astfel, aprovizionarea magazinelor în București ar putea să fie făcută între orele 10:00-16:00 sau 19:00-22:00. În aceste intervale, românii vor putea cumpăra mâncare, fructe și legume proaspete.
„Ca măsuri de diminuare a traficului avem câteva. [...] Este vorba despre aprovizionarea în anumite intervale orare. În intervalul orar de 07:00 – 10:00 dimineața, când e cea mai mare aglomerație, și orele 16.00 și 19.00 când toată lumea pleacă să-și ia copilul de la școală, sau pleacă acasă. [...] să stea (atunci) în trafic doar acele mașini care sunt necesare propriului transport”, a declarat viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, în emisiunea „Cu Gândul la București”.
Citește și: O nouă înșelătorie. Cum poți rămâne fără bani când mergi la supermarket: ”Nu aveți încredere în ei!”
Proiectul ar avea în vedere și sectorul de salubritate. „Vorbim de mașinile de gunoi, care să nu mai fie în trafic în acele intervale orare”, a adăugat Stelian Bujduveanu.
Proiectul este definitivat și ar urma să intre pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București.
Aprovizionarea magazinelor pe timpul nopții
La început, proiectul, care a intrat în dezbatere publică, propunea aprovizionarea magazinelor doar pe timpul nopții. Această variantă ar fi, însă, problematică, fiincă multe magazine sunt la parterul blocului, iar locatarii ar fi deranjați pe timpul orelor de liniște hotărâte prin lege.
Citește și: Brânza, legumele, carnea se vor ieftini puternic în supermarket. Cu o singură condiție
Cei care nu vor respecta programul de aprovizionare vor primi amenzi cuprinse între 3.000 – 5.000 de lei.