Românii care au studii în învățământ și vor să lucreze în Germania se pot angaja pe salarii de până la 6.000 de euro lunar. La salariu se adaugă o mulțime de beneficii pentru angajați, plus prime de sărbători.
Experiența nu este necesară dar este un avantaj, la angajare. Trebuie să cunoască limba germană la nivel B1.
Loc de muncă plătit cu 6.000 € / lunar plus multe beneficii. Ce studii trebuie să ai finalizate?
Pe o platformă de recrutare este un anunț de angajare pentru cei din domeniul educației. Se caută educator profesor preșcolar, învățător, psiholog pentru grădiniță în Munchen, Germania.
Este contract de angajare permanentă direct la un angajator german, iar locurile de muncă sunt în Munchen și în împrejurimi. Se poate munci cu normă întreagă sau jumătate de normă.
Salariul este cuprins între 4.000 și 6.000 de euro. Astfel: între 4.000 - 5.200 euro pentru educator, 4.400 - 6.000 euro pentru director, 3.800 - 4.800 euro pentru asistent educator.
De asemenea, compania oferă multe alte beneficii, cum ar fi bonus de Crăciun, loc pentru copii, mâncare gratuită, costuri de călătorie, asigurare de pensie, asigurare de sănătate.
De asemeena, se oferă asigurare socială completă, cazare asigurată dacă este necesar.
Pe de altă parte vorbim despre 30 - 40 de zile concediu.
”Lucrăm în Munchen cu câteva sute de grădinițe și vom găsi cel mai bun loc de muncă pentru tine, conform pregătirii, experienței și dorințelor tale”, se arată în anunțul companiei postat pe platforma de recrutare.
Citește și: Profesorii primesc primă de pensionare mii de lei. Totul, legat de salariul de bază al fiecăruia
Candidații trebuie să îndeplinească mai multe criterii:
- Studii finalizate în domeniile:
- Științele Educației
- Pedagogia învățământului preșcolar și primar
- Sociopsihopedagogie
- Educator - învățător
- Psihopedagogie specială
- Psihologie
- Cunoștințe medii de limbă germană (B1) sunt suficiente pentru început.
- Experiența, expertiza și abilitățile în îngrijirea copiilor mici reprezintă un avantaj.
- Muncă în echipă, flexibilitate și responsabilitate individuală.
Ce trebuie să faci la locul de muncă
- Educație și sprijin pedagogic pentru copiii cu vârsta cuprinsă între șase luni și 10 ani.
- Organizarea rutinei zilnice la grădiniță.
- Implementarea și supravegherea proiectelor mici.
- Participarea la întâlnirile echipei și zilele de formare.
- Contribuirea la implementarea conferințelor și festivalurilor de clasă.
- Participarea la evaluările de dezvoltare.
- Modelarea și întreținerea spațiilor.
Ce salarii iau profesorii în România?
Pentru profesorii debutanți, salariul este de 6.446 de lei, brut, începând cu luna iunie 2024. Un profesor cu studii superioare, grad didactic II și o vechime în muncă de peste 25 ani, va primi 9.197 lei (salariu brut), iar salariul net va fi 5.380 lei.
Citește și: Profesorii și angajații din Educație primesc miercuri primele salarii majorate din acest an, pe card
Un profesor cu studii superioare și grad didactic definitiv va primi între 8.000 și 8.789 lei, în funcție de vechime (salariu net între 4.680 lei și 5.142 lei), iar un profesor debutant cu studii superioare poate ajunge la un salariu brut de 8.089 lei (4.732 lei net).
Un profesor cu studii superioare de scurtă durată și grad didactic I poate ajunge la un salariu de peste 8.000 lei (peste 4.700 lei net), în funcție de vechime.
Un învățător, educator, educator-puericultor, maistru instructor sau antrenor, grad didactic I și studii medii, va avea un salariu de bază cuprins între 7.277 lei și 8.436 lei, în funcție de vechime, adică un salariu net între 4.257 lei și 4.935 lei.
Un educator sau învățător cu grad didactic II va avea un salariu între 6.391 lei și 8.300 lei, tot în funcție de vechime (salariu net între 3793 lei și 4.855 lei), iar debutanții vor avea un salariu de încadrare între 6.228 lei și 7.758 lei (salariu net între 3.643 și 4.538 lei), conform simulărilor Ministerului Educației.