Adrian Mărginean avea 31 de ani și a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Buzău cu hemoragie craniană. Două săptămâni a fost internat pe secţia de terapie intensivă, iar în ciuda tuturor eforturilor, medicii nu au mai putut să-i salveze viaţa.
"O pierdere poate fi transformată într-o mare bucurie pentru mulţi alţi oameni şi sacrificiul nu este inutil", a precizat medicul Bogdan Rotund.
Moartea unui tânăr de 31 de ani a salvat 5 oameni prin donare. Unul dintre ei e un copil de 4 ani
Cu inimile îndurerate mama și sora tânărului au luat decizia de a-i dona organele celor care aveau nevoie disperată de o nouă şansă la viaţă.
"Am gândit că ar fi mai bine să salvez mai multe vieţi pentru că el e tânăr şi ştiu că organele lui o să meargă mai departe. Şi faptul că ştiu că el o să trăiască în sufletele celorlalţi", a declarat îndurerată mama tânărului, Daniela Halcu.
Citeşte şi: Cinci prelevări de cornee, rinichi şi tendoane au fost făcute pentru transplant, la 20 de oameni
"Să trăiască prin alte persoane, să ştim că nu a fost degeaba", a completat sora donatorului, conform Observator.
Astfel, după 9 ore în sala de operație, echipele de medici și asistente au reușit prelevarea mai multor organe.
Potrivit medicului Ion Tudos, "atât la nivelul plămânilor, inimii, ficatului, rinichilor, tot ce s-a putut dona, sunt mai mulţi paşi de urmat care din punctul meu de vedere ne-au reuşit".
Organele vor ajunge inclusiv în străinătate
Un lob al ficatului a salvat viaţa unui copil de doar 4 ani, iar inima bărbatului a ajuns de urgenţă la un pacient din Bulgaria.
"Această echipă a fost ajutată inclusiv de armată pentru a ateriza pe aeroportul din Bobocul şi au facilitat transportul rapid", a explicat şi Ștefania Szabo, medic.
În ţara noastră, aproape 100 de oameni mor anual în aşteptarea unui transplant, iar donarea organelor încă este un subiect tabu.
Citește și: Decizie superbă luată de familia copilului mort în accidentul din Bihor. Va salva viața a trei copii
"Sunt liste de oameni care aşteaptă foarte mult timp şi care ştiu că mai au de trăit câteva luni. Este o mare nevoie ca acest program să se dezvolte şi salvează multe vieţi concret", a menţionat şi Adrian Zoican, medic.
Din anul 2014, de când a primit acreditare, în Spitalul din Buzău s-au făcut doar 9 prelevări de organe.