Joi dimineață, autoritățile din Cluj au descoperit că un centru pentru vârstnici din Gilău a devenit focar COVID. Cu o zi în urmă, un alt centru, din localitatea Dezmir, fusese localizat. Cele două centre aparțin aceleiași persoane, cercetată acum pentru zădărnicirea combaterii bolilor, scrie Agerpres.
„Avem un nou focar activ la un centru de vârstnici din Gilău, deţinut de acelaşi proprietar ca şi cel din Dezmir. Sunt 45 de pozitivi, dintre care 37 rezidenţi (cu vârste între 65-91 ani) şi 8 angajaţi. Aceştia vor fi transportaţi la spitalele COVID pentru evaluarea medicala şi stabilirea parcursului terapeutic. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor”, se arată într-o informare a prefectului Mircea Abrudean.
Cu o zi înainte, un focar de COVID-19 a fost înregistrat la un centru de vârstnici din localitatea Dezmir, până în prezent 48 de persoane fiind depistate pozitiv.
„Avem un focar la un centru de vârstnici – Casa ‘Hermina’ din Dezmir, comuna Apahida – unde din 54 de testaţi, 48 sunt pozitivi (rezidenţi cu vârstele între 68-92 ani şi personal angajat). În cursul zilei de azi se va organiza evaluarea tuturor pozitivilor din punct de vedere clinic, paraclinic şi imagistic în vederea stabilirii conduitei terapeutice adecvate fiecărui pacient”, preciza, atunci, prefectul.