Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Consulatului General al României la Istanbul, transmite că s-a autosesizat în urma informaţiilor apărute în mass-media locală referitoare la un accident rutier, produs în cursul zilei de 3 decembrie 2022, în care a fost implicat un microbuz care transporta pasageri către aeroport.
”În acest context, reprezentanţii oficiului consular au întreprins demersuri, în regim de urgenţă, pe lângă autorităţile turce, pentru a obţine informaţii oficiale suplimentare cu privire la identitatea şi starea de sănătate a persoanelor afectate, precum şi referitor la circumstanţele producerii accidentului.
Citește și: Directorul artistic de la Balenciaga și-a cerut scuze pentru campania care a stârnit controverse
Potrivit informaţiilor preliminare obţinute de reprezentanţii consulatului general, în urma acestui accident, nouă cetăţeni români au suferit răni uşoare. Persoanele rănite au fost transportate la unităţi medicale din zonă, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate”, precizează MAE.
Citește și: Suedia a expulzat un membru al unui partid turcesc condamnat la şase ani şi zece luni de închisoare
MAE informează că, la nivelul oficiului consular, nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară în legătura cu acest incident.
Consulatul General al României la Istanbul este în contact cu un reprezentant al grupului de turişti şi continuă dialogul cu autorităţile turce, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară conform competenţelor legale şi în funcţie de solicitări, scrie News.ro.