Curtea Constituțională a transmis printr-un comunicat faptul că impozitarea pensiilor speciale și a celor militare ar trebui să se facă după anumite praguri.
Conform noilor dispoziții, pensionarii militari ar trebui să primească banii mai mulți în urma stabilirii a noi praguri de impozitare.
Trebuie spus că pensiile speciale sunt formate din 2 componente. O componentă contributivă și una necontributivă.
Partea contributivă de pensie se impozitează cu 10% din ceea de depășeșete pragul de 10%. Partea necontributivă din pensie se impozitează progresiv, cota de impozitare a pensiei ajungând și la 20%.
CCR a decis că partea necontributivă NU poate fi impozitată progresiv și ar trebui să rămână la 10%. Astfel, cei care au pensii militare și de serviciu vor primi mai mulți bani le pensie.
Nouă formulă de calcul pentru pensiile speciale și militare. Rămân cu mai mulți bani
„În esenţă, Curtea a constatat că, în ceea ce priveşte modalitatea de calcul a impozitului care se bazează pe partea contributivă şi pe partea necontributivă a pensiilor, precum şi pe doi indicatori variabili [câştigul mediu salarial brut şi câştigul mediu salarial net], textul nu precizează care este în concret modalitatea de calcul a părţii contributive, respectiv perioada la care se raportează partea contributivă a venitului din pensii, ceea ce determină încălcarea prevederilor art.1 alin.(5) din Constituţie”, a transmis, joi, CCR, într-un comunicat de presă, potrivit News.ro.
Citește și: OFICIAL Pensiile militare și ale rezerviștilor NU vor crește anul acesta. Care este noul termen?
Curtea a reţinut că ”raportarea la aceiaşi indicatori variabili se menţine şi în cazul pensiilor care au doar componentă necontributivă, respectiv pensiile militare”.
”Curtea a constatat că, în aceste condiţii, rămân aplicabile dispoziţiile Codului fiscal referitoare la cota de impozit de 10% aplicabilă fiecărei surse din fiecare categorie de venit impozabil. Decizia este definitivă şi general obligatorie”, a mai transmis instanţa constituţională.
Care este pragul de impozitare a pensiilor militare?
Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, suspus dezbaterii, prevede:
(1) Orice plătitor de venituri din pensii are obligaţia de a calcula lunar impozitul, potrivit prevederilor prezentului articol, la data efectuării plăţii pensiei, de a-l reţine şi de a-l plăti la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se face plata pensiei. Impozitul reţinut este impozit final.
Citește și: 500 lei în plus la pensie pentru 1.000.000 pensionari. Cele mai mari creșteri din ultimii 10 ani
(2) Impozitul lunar se determină de fiecare plătitor de venit din pensii, astfel:
a) pentru venitul lunar din pensii determinat ca urmare a aplicării principiului contributivităţii, indiferent de nivelul acestuia, din care se deduce plafonul de venit neimpozabil lunar de 3.000 de lei, se aplică o cotă de impunere de 10%;
b) pentru venitul lunar din pensii care are atât componentă contributivă, cât şi componentă necontributivă, din care se deduce plafonul de venit neimpozabil lunar de 2.000 de lei, pentru partea contributivă se aplică dispoziţiile lit. a), respectiv o cotă de impunere de 10%, iar pentru partea necontributivă se aplică progresiv următoarele cote de impunere:
Citește și: De ce pensia în ianuarie va fi livrată cu o întârziere de 7 zile? Cât vor fi noile pensii indexate?
(i) 10%, pentru partea mai mică decât nivelul câştigului salarial mediu net sau egală cu acesta;
(ii) 15%, pentru partea cuprinsă între nivelul câştigului salarial mediu net şi nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat sau egală cu acesta;
(iii) 20%, pentru partea ce depăşeşte nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.