ONG-urile date afară noaptea din CES, plângere prealabilă către Dăncilă, pentru retragerea deciziei

DE Flavia Drăgan | Actualizat: 20.11.2018 - 16:19
Lia Olguța Vasilescu, fostă ministră a Muncii, a fost acuzată că a cerut eliminarea din CES a ONG-urilor „incomode”. FOTO: Facebook Lia Olguța Vasilescu
Lia Olguța Vasilescu, fostă ministră a Muncii, a fost acuzată că a cerut eliminarea din CES a ONG-urilor „incomode”. FOTO: Facebook Lia Olguța Vasilescu

Mai multe ONG-uri date afară din Consiliul Economic și Social (CES), fără să fie notificate, la începutul lunii octombrie, au depus, marți, o plângere prealabilă către prim-ministrul Viorica Dăncilă, în care au cerut revocarea deciziei premierului.

SHARE

După depunerea plângerii prealabile către premier, ONG-urile vor aștepta 30 de zile pentru un răspuns din partea Vioricăi Dăncilă. În cazul în care premierul nu-și anulează decizia de înlăturare a ONG-urilor din CES, organizațiile o vor da în judecată în contencios administrativ. 

„Decizia nr. 273/2018 a fost emisă cu încălcarea principiului transparenței autorităților publice, astfel cum acest principiu decurge din dreptul la informație statuat de art. 31 alin. (2) din Constituția României. De asemenea, Decizia nr. 273/2018 a fost emisă cu încălcarea dreptului la bună administrare statuat de art. 41 alin. (2) lit. a) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În consecință, insistăm în a vă solicita revocarea Deciziei nr. 273 din 11 octombrie 2018 privind modificarea anexei la Decizia prim-ministrului nr. 219/2015 privind numirea reprezentanților societății civile în cadrul Consiliului Economic și Social”, arată Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC), în plângerea prealabilă adresată premierului Dăncilă, document pus la dispoziție revistei Newsweek România

Plângeri prealabile au depus și Agenția Împreună, Consiliul Tineretului din România, Asociația Academia de Advocacy, Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială – ASSOC și Federația Națională „Omenia” a Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor din România, a precizat președintele FONPC, Bogdan Simion, pentru Newsweek România

„După plângerea prealabilă, urmează două acțiuni: s-ar putea să facem o cerere de anulare a deciziei primului-ministru, dar acum trebuie să așteptăm 30 de zile răspunsul primului-ministru și, dacă nu, facem acțiune în contencios administrativ de anulare a deciziei”, a mai spus Bogdan Simion, care a fost și vicepreședinte al CES. 

Și sociologul Gelu Duminică, director al Agenției Împreună, a explicat, pentru Newsweek România, că ONG-urile nu fac altceva decât să elucideze dacă decizia Guvernului de a elimina 13 dintre cele 15 organizații neguvernamentale din CES a fost legală. „Nu facem decât să îndeplinim condițiile legii, pentru a elucida dacă ceea ce s-a întâmplat este legal sau nu. Din punctul de vedere al juriștilor noștri, a fost ilegal. Cel care este în culpă acum este Guvernul României”, a spus Gelu Duminică. 

Administrația Prezidențială: Schimbările arbitrare generează efecte negative majore 

Și Administrația Prezidențială a transmis, într-un răspuns către FONPC, că „solicită public respectarea prevederilor legale și asigurarea dialogului social”. 

„Administrația Prezidențială a luat act de conținutul scrisorii transmise de membrii revocați din Consiliul Economic și Social. Președintele României urmărește cu mare atenție situația existentă  în cadrul Consiliului Economic și Social și consideră că schimbările arbitrare, operate fără analize temeinice și fără o consultare prealabilă, generează efecte negative majore. Rolul CES în arhitectura instituțională este fundamental, întrucât, așa cum se precizează și în legea de organizare și funcționare, asigură dialogul tripartit la nivel național dintre organizațiile patronale, organizațiile sindicale și societatea civilă”, a transmis Administrația Prezidențială, într-un răspuns pentru FONPC. 

Schimbare peste noapte din CES. Răspunsul Ministerului Muncii 

În noaptea de 11 spre 12 octombrie, 13 dintre organizațiile neguvernamentale care făceau parte din Consiliul Economic și Social, care analizează și avizează toate proiectele de acte normative inițiate de Guvern, au fost înlocuite prin decizia premierului Viorica Dăncilă, la propunerea Olguței Vasilescu, fostă șefă la Ministerul Muncii. 

Propunerea Olguței Vasilescu ar fi fost făcută în luna iunie și ar fi ajuns la Guvern patru luni mai târziu, a susținut Ministerul Muncii, într-un punct de vedere transmis presei. „Unii dintre membrii desemnati de Guvern in CES lipseau in mod constant de la sedintele Consiliului; s-a constatat ca pe un loc al unui ONG era, de fapt, un reprezentant al unui sindicat; ca urmare a sesizarilor venite din partea unor organizatii, asociatii si fundatii, care au aratat faptul ca unii dintre membrii CES nu sunt reprezentativi si au propus, in mod repetat, atat verbal, cat si in scris, inlocuirea acestora. MMJS nu a facut altceva decat sa dea curs acestor din urma solicitari si sa inainteze propunerile catre Guvernul Romaniei”, mai susținea atunci Ministerul Muncii.

Citește și: Dăncilă a scos toate asociațiile critice din Consiliul Economic și Social

În replică, societatea civilă a acuzat că sunt înlocuite organizațiile care critică deciziile Guvernului și că proiectele pe care nu le-au avizat nu respectau procedurile legale. „Ministrul Lia Olguța Vasilescu a arătat astfel un dispreț profund pentru procesul de dialog social și fată de întregul sector neguvernamental, atitudine nedemnă de poziția sa de ministru al Muncii. Reprezentanții societății civile sunt desemnați prin decizie a prim-ministrului conform legii, în urma unui proces de selecție coordonat de Ministerul Muncii. Mandatul acestora este de patru ani și instituția este autonomă, conform Constituției României. Organizațiile semnatare atrag atenția că revocarea vine ca urmare a faptului că CES nu a mai avizat începând cu acest an proiecte de legi, ordonanțe și hotărâri de Guvern care nu respectau procedura legală de avizare, consultare și fundamentare, precum și ca urmare a avizării negative a mai multor proiecte majore ale ministrului Lia Olguța Vasilescu”, susțineau ONG-urile, într-un comunicat de presă publicat după anunțarea deciziei.  


Organizațiile date afară din CES au fost: Asociația Academia de Advocacy, Asociația C4C Communication for Community, Asociația HR Management Club (HR Club), Asociația InfoCons, Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială – ASSOC, Federația Asociațiilor Apicole din România – ROMAPIS și Federația Consiliul Tineretului din România - CTR, Federația Națională „Omenia” a Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor din România, Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil – FONPC, Federația Uniunea Studenților din România – USR, Fundația Agenția de Dezvoltare Comunitară Împreună, Uniunea Profesiilor Liberale din România – UPLR, Uniunea Națională a Cooperației Meșteșugărești – UCECOM. 

Printre cei care le-au luat locul în CES, la propunerea Ministerului Muncii, se numără: Asociația Nevăzătorilor din România, Asociația Națională a Surzilor din România, Asociația Help Autism, Asociația Telefonul Copilului, Asociatia Partida Romilor Pro Europa, Uniunea Națională a Studenților din România, Alianța Națională pentru Boli Rare, Asociația Națională a Cadrelor în Rezervă și în Retragere din MAI.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te