Unele prevederi din Ordonața trenuleț au dus la decizia CFR de a scoate unele trenuri. Sindicaliștii spun că s-a ajuns în această situație pentru că mecanicii de locomotivă nu vor mai fi plătiți pentru orele suplimentare.
CFR Călători a redus numărul de trenuri pe mai multe rute, în special pe cele de până în 200 de kilometri. Cei mai afectați sunt navetiștii.
Ordonanța Trenuleț lasă mai puține trenuri pe șine. Românii care fac naveta, cei mai afectați
Deși compania susține că nu vor fi probleme, deja oamenii sunt supărați prin gări pentru că li s-au scos trenurile cu care făceau naveta până la locul de muncă.
De exemplu din cele șapte trenuri care circulau până acum pe ruta Giurgiu-București, trei vor fi anulate de săptămâna viitoare. Asta înseamnă că în cursul dimineții oamenii vor aștepta cinci ore și 22 de minute până la primul tren care să plece din Giurgiu spre Gara de Nord. Pe sensul invers, așteptarea va fi și mai mare, de șase ore și 31 de minute până la plecarea primului tren din București spre Giurgiu.
Calculele sindicaliștilor arată că au fost suspendate peste 200 de trenuri din toată țara. Compania susține că anulările au fost făcute doar pe rutele unde traficul era mai redus, însă pe traseul Giurgiu-București, modernizat recent, gradul de ocupare era de peste 45%, mult peste media înregistrată la nivel național care este de 33%.
„Statistic în lunile ianuarie, februarie, martie întotdeauna se înregistreaza cel mai mic trafic pe calea ferată. Vă spun cinstit că publicul călător nu este afectat, are trenuri, dacă s-a desființat de la ora nouă, îl are pe cel de la ora șapte. Oamenii trebuie să înțeleagă că CFR Călători nu a avut o pasiune ca să scoată trenuri. Nu dau vina pe nimeni, este o solicitare la nivel național pentru a se face economie de bani și CFR Călători a răspuns la fel ca alte instituții”, a declarat Ada Mezeșan, purtătoarea de cuvânt a CFR Călători, potrivt Antena 3 CNN.