Pensionarii pot primi în urma noii legi a pensiilor bani mai mulți la pensie. Singurele condiții pe care trebuie să le îndeplinească este să aibă vechime mare și venituri mari contribuite la stat.
Sau cel puțin asta susțin reprezentanții Ministerului Muncii care spun că se face dreptate în cazul pensionarilor care au muncit mulți ani. Există, însă, și foarte mulți pensionari care nu au primit toți banii la pensie, ori nu li s-au luat în calcul toți banii.
Pensie tăiată cu 1.600 de lei pentru un pensionar. De ce i-a tăiat Casa de Pensii 2 ani de vechime?
Newsweek a descoperit cazul unei pensionare care a muncit peste 57 de ani și care a contribuit la sistemul public de pensii. Paradoxal, pensionarei i s-au tăiat nejustificat 2 ani și câteva luni din vechime.
Citește și: Pensiile speciale, tăiate cu sume între 3.000 și 6.000 lei. Crește și vârsta de pensionare
Este vorba de o sumă de 200 de lei. Un an vechime se consideră 81 de lei potrivit noii legi a pensiilor (pentru cei care au muncit peste 35 de ani)
Încă de acum un an pensionara s-a dus la casa de pensii să depună contestație, când încă era în vigoare vechea lege a pensiilor însă situația ei nu a fost nici azi pusă la punct.
Citește și: Pensiile speciale, tăiate cu sume între 3.000 și 6.000 lei. Crește și vârsta de pensionare
De ce? De la 1 septembrie 2024 a intrat în vigoare noua lege a pensiilor și iar acest lucru a decalat și mai mult recalcularea pensiei pentru că noul sistem informatic nici acum nu e pus la punct.
„Am din nou o contestație depusă la Casa Județeană de Pensii Alba la care încă nu am primit răspuns. În data de 15.05.2024 am depus la casa de pensii o solicitare de recalculare a pensiei prin adăugarea unei perioade de 2 ani și 5 luni, fiind luata în evidență cu nr. 30XX/15.05.2024.
Deoarece nu am primit răspuns în luna august am întrebat la casa de pensii și mi s-a răspuns că perioade respectiva vă fi trecuta în calculul din luna septembrie conform noii legi”, a declarat un pensionar.
foto: Freepik (fotografie cu caracter ilustrativ)
Nu a primit pensie corectă
Chiar dacă lunile au trecut, pensionara nu a primit nici astăzi banii promiși la pensie. Până acum s-au strâns 200 lei X 8 = 1.600 de lei pe care pensionarul nu i-a încasat deși avea dreptul.
„La primirea deciziei nr. 19XX/6.11.2024 am constatat că perioada amintita ( 2ani 5 luni) nu a fost adăugată la stagiul total de cotizare realizat 34 ani 8 luni 1 zile în loc de 37 ani 1 luna 1 zi.
Urmare a acestei greșeli, am depus la Casa Județeană de Pensii Alba o noua sesizare înregistrată cu nr.51XY/23.01.2025 prin care solicitam o noua recalculare, dar nici până acum nu am primit răspuns”.
Situația este dramatică și pentru categoriile de pensionari care trebuie să treacă la pensia pentru limită de vârstă. Legea pensiilor stipulează că pensionarii care au ieșit la pensie de handicap sau la pensia anticipată trebuie să treacă la pensie limită de vârstă.
Citește și: Pensiile speciale, tăiate cu sume între 3.000 și 6.000 lei. Crește și vârsta de pensionare
Trecerea ar trebui să se facă din oficiu. Dar, pentru a grăbi acest lucru pensionarii au depus cereri la Casa de Pensii.
Newsweek a scris că există întârzieri de aproape un an în acest proces. Detalii în LINK de mai jos.
Citește și: Pensionarii așteaptă și un an să treacă la pensie pentru limită de vârstă. Pierd sute de lei. De ce?