Locuri de muncă în România și în străinătate. Agenții economici din România oferă, în această perioadă, 33.708 locuri de muncă, în timp ce angajatorii europeni pun la dispoziția lucrătorilor români 292 de posturi prin rețeaua Eures, arată datele centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
Citește și: 1.200.000.000 de euro pentru pensie și burse. Care pensionari primesc un ajutor de sute de lei?
Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile pentru români. Care meserii sunt cele mai căutate
Potrivit sursei citate, la nivel național, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru:
- agent de securitate (2.164);
- manipulant mărfuri (2.058);
- muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet (2.058);
- muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor (1.921);
- lucrător comercial (1.808);
- curier (1.239);
- conducător auto transport rutier de mărfuri (1.061);
- ajutor bucătar (963);
- agent servicii client (873);
- șofer de autoturisme și camionete (712);
- muncitor necalificat la spargerea și tăierea materialelor de construcții (651) etc.
Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)
Citește și: Ministrul Muncii anunță ajutoare pentru pensionari și românii nevoiași. „Avem 1.714.100 de lei”
Totodată, din totalul celor 33.708 de posturi vacante:
- 2.703 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (analist servicii client; manager proiect; operator camera diafilm, diapozitive; inginer în diferite domenii de activitate etc),
- 6.305 pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale (lucrător comercial; agent de securitate; conducător auto transport rutier de mărfuri; vânzător; lucrător gestionar etc.),
- 3.697 pentru persoanele cu studii profesionale (operator confecționer industrial îmbrăcăminte din țesături, tricotaje, materiale sintetice; sudor; lăcătuș mecanic; confecționer-asamblor articole din textile; stivuitorist etc.)
- 13.629 locuri de muncă pentru persoanele fără studii sau cu studii primare/gimnaziale (muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet; manipulant mărfuri; muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor; curier; muncitor necalificat la spargerea și tăierea materialelor de construcții etc).
Citește și: 250 lei în plus la pensie pentru 1.000.000 pensionari din aprilie. Șeful Casei de Pensii confirmă
Locuri de muncă pentru români în străinătate
Pe de altă parte, în Spațiul Economic European (SEE) sunt oferite 292 de locuri de muncă, după cum urmează:
- 69 de posturi în Italia (pentru: lucrător în domeniul sportului și al pregătirii fizice - animator/animatoare centru de vacanță; șofer autobuz; specialist în vânzări, marketing și relații publice);
- 67 în Norvegia (pentru: pizzar; bucătar; bucătar șef; electrician offshore; electrician; montator pardoseli; patiser/șef patiserie; muncitor în producție - industria piscicolă);
- 51 în Germania (pentru: sudor MAG; electrician; lucrător ajutor la prelucrarea metalelor; operator stivuitor; muncitor în producție; lucrător în fermă);
- 42 în Danemarca (pentru: operator cu comandă numerică (strungar/frezor); electrician nave; sudor (naval); instalator țevi (tubulator naval); tehnician mecanic (naval); tehnician construcții navale (instalator de corpuri /plăci navale);
- 21 în Țările de Jos (pentru: angajat în industria alimentară; angajat în industria alimentară - producția de brânză; angajat în seră de flori).
De asemenea, în Finlanda, sunt disponibile 16 locuri de muncă (sudor MIG/MAG; muncitor la demolări; montator de interior/instalator în șantier naval; sudor TIG; instalator de țevi pentru nave; lucrător în metalurgie) și în Austria 11 posturi (tinichigiu; vopsitor industrial; maistru vopsitor).
Cele mai puține posturi vacante sunt în Slovacia (șase pentru dulgher/tâmplar), Spania (patru pentru zidar), Malta (patru pentru senior dezvoltator software BAS; consultant trafic; tehnician BMS) și Irlanda (un loc de îngrijitor persoane).
ANOFM precizează că persoanele interesate să ocupe un loc de muncă în SEE pot consulta ofertele pe site-ul Agenției, la secțiunea Eures, iar cei care vor un post vacant în țară se pot adresa agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă de domiciliu sau de reședință, scrie Agerpres.