Deca anunţă că va relua discuţiile cu sindicatele. Este o continuare a negocierilor din vară, care au dus finalmente la întreruperea grevei din Învăţământ.
"Voi face tot ceea ce ține de mine pentru ca angajamentele privind creșterea salariilor în Învățământ să fie respectate", promite demnitarul.
Prime de până la 1.500 lei
"Cel mai important moment de astăzi (luni - n.r.) - întâlnirea de la Guvern cu reprezentanții sindicatelor, în care am reconfirmat, împreună cu membrii Executivului, angajamentele luate.
Citeşte şi: Când vor primi profesorii creșterea salarială de 50%. Grila se face la Ministerul Muncii
În această lună se vor acorda prima de carieră didactică în valoare de 1500 de lei, pentru cadrele didactice și personalul didactic auxiliar, și prima de carieră profesională pentru personalul nedidactic, în valoare de 500 de lei.
Am stabilit astăzi că vom relua la Ministerul Educației discuțiile cu reprezentanții federațiilor sindicale, pentru a identifica împreună mijloacele concrete, în vederea rezolvării cât mai rapide a acestei inechități.
Citeşte şi: Cum pot profesorii obține o bursă de 5.000 de euro. Cine poate aplica și în ce condiții
De asemenea, voi face tot ceea ce ține de mine pentru ca angajamentele privind creșterea salariilor în Învățământ să fie respectate", a declarat Ligia Deca.