Aproape jumătate din cazurile de infectare sunt la Suceava, la un centru rezidențial din Sasca Mică, unde 234 de persoane cu dizabilități au fost confirmate cu coronavirus.
Decesele s-au înregistrat în Vrancea, Galați, Brașov.
ANDPDCA vorbește despre 16 decese la centrele pentru vârstnici din Galați, însă Grupul de Comunicare Strategică (GSC) a anunțat, marți după-amiază, alte trei decese în aceste centre, ridicând, astfel, numărul victimelor la 19, iar bilanțul total al rezidenților infectați cu Covid-19, care au murit în sistemul de protecție românesc, ajunge la 27.
Citește mai multe aici: Numărul victimelor din cauza coronavirusului a crescut la 498. Trei din cele 16 noi decese, la azil
Autoritatea mai precizează și că o persoană infectată cu coronavirus s-a vindecat.
Redăm bilanțul prezentat de ANDPDCA:
„În jud. SUCEAVA, la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihică Sasca Mică, avem cel mai important focar de până acum, apărut într-un centru rezidențial: 243 de persoane din rândul beneficiarilor cu dizabilități testate pozitiv.
Dat fiind că toate persoanele sunt asimptomatice,DSP a decis măsura carantinării în centru, sub supraveghere medicală, iar beneficiarii care nu au fost infectați sunt izolați de restul colectivului. DSP Suceava continua testarea personalului din toate centrele de îngrijire a persoanelor vârstnice sau vulnerabile din judeţul Suceava, de două ori pe lună, în contextul prevederilor Ordonanței Militare nr. 8 / 09.04.2020.
---
DÂMBOVIȚA: 32 de persoane rezidente testate pozitiv, toate asimptomatice, într-un centru pentru vârstnici sunt acum spitalizate. În centru au rămas 20 de beneficiari și 12 angajați.
VRANCEA: 2 decese și 26 persoane infectate provenind dintr-un centru pentru persoane vârstnice.
HUNEDOARA: 4 decese și 36 de persoane infectate (31 provenind din centrul pentru vârstnici de la Orăștie, alte 5 persoane adulte cu dizabilități dintr-un centru aflat în subordinea DGASPC - spitalizate). În centrul din Orăștie mai sunt 5 beneficiari și 5 angajați testați negativ.
GALAȚI: 16 decese și 85 persoane vârstnice provenind dintr-un centru privat (S. Ilie). Li se adaugă cei 18 persoane vârstnice infectate într-un centru al primăriei.
La Galați este raportat și primul VINDECAT din focarul inițial apărut în centrul privat.
BUCUREȘTI: 3 copii cu dizabilități se află încă spitalizați. Tot în București sunt 5 persoane cu dizabilități și un deces într-un centru privat de îngrijire a persoanelor vârstnice.
BRAȘOV: un deces și 4 cazuri confirmate într-un centru privat pentru persoane vârstnice.
BOTOȘANI: 16 cazuri confirmate într-un centru privat pentru persoane vârstnice”.