Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,16 %
Marcel Ciolacu 20,34 %
95,18 %
Elena Lasconi 17,88 %
George Simion 14,19 %
Click aici pentru rezultate complete

Sistemul e-Factura, actualizat! Ce schimbări s-au adus și cum poate fi folosit direct de pe ANAF.ro

DE Alin Crișan | Actualizat: 21.02.2024 - 21:01
Sistemul e-Factura, actualizat! Ce schimbări s-au adus și cum poate fi folosit direct de pe ANAF.ro - Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea/ Imagine cu caracter ilustrativ
Sistemul e-Factura, actualizat! Ce schimbări s-au adus și cum poate fi folosit direct de pe ANAF.ro - Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea/ Imagine cu caracter ilustrativ

Sistemul e-Factura, actualizat! Iată ce schimbări s-au adus și cum poate fi folosit direct de pe ANAF.ro.

SHARE

Ministerul Finanţelor a anunțat, miercuri, actualizarea ghidului e-Factura şi remedierea unor probleme.

Astfel, sistemul poate fi folosit direct de pe site-ul ANAF, în cazul în care au loc lucrări de mentenanţă la nivelul Spaţiului Privat Virtual. Ministerul anunţă că au fost înregistrate 40 de milioane de facturi de la începutul anului.

Sistemul e-Factura, actualizat! Ce schimbări s-au adus și cum poate fi folosit direct de pe ANAF.ro

„În contextul îmbunătăţirii sistemului e-Factura, pe fondul colaborării cu firmele care oferă servicii de contabilitate şi cu reprezentanţii mediului de afaceri, MF a actualizat ghidul de accesare şi utilizare a sistemului RO e-Factura. Ghidul este disponibil AICI.

Un aspect important semnalat de contribuabili a fost imposibilitatea accesării sistemului în situaţiile în care au loc lucrări de mentenanţă la nivelul Spaţiului Privat Virtual.

În acest sens, utilizarea e-Factura se poate face acum direct de pe site-ul ANAF (trebuie însă ca utilizatorul să aibă cont în SPV, unde s-a înregistrat în baza certificatului digital)”, a transmis, miercuri, Ministerul Finanţelor. 

Citește și: Calendarul alegerilor în 2024, anunțat! Românii vor ieși de patru ori la vot, în acest an

Ministrul Marcel Boloş afirmă că „fiecare discuţie şi fiecare îmbunătăţire adoptată au ţinut cont de nevoile semnalate de contribuabili”.

„Avem deja o serie importantă de actualizări, din care reamintesc: A fost introdusă şi funcţia de autofacturare, platforma nu mai poate înregistra aceeaşi factură de mai multe ori, a fost introdusă filtrarea pe criterii specifice, descărcarea facturilor se poate face direct în PDF, a fost rezolvată problema zecimalelor şi lista continuă.

Acum lucrăm la o aplicaţie simplificată pentru firmele mici care nu au un volum mare de facturi, pe care o vom lansa la începutul lunii martie. 

Am spus de la bun început că sistemul este unul perfectibil şi că ne-am angajat să fim flexibili şi receptivi la feedback, iar toate aceste modificări demonstrează această deschidere de a face implementarea cât mai accesibilă”, a explicat ministrul Marcel Boloş.

Reprezentanţii ministerului anunţă că, în contextul implementării cu caracter obligatoriu a sistemului RO e-Factura de la 1 ianuarie 2024 în relaţia business-to-business (B2B), până în prezent, aproximativ 40 milioane de facturi au fost înregistrate cu succes în sistemul e-Factura, în valoare totală de 397 miliarde de lei.

„Reamintim că, în situaţia în care sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura nu este funcţional timp de minimum 24 de ore, obligaţia de transmitere prevăzută la art.10 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.120/2021 se suspendă până la repunerea în funcţiune a sistemului.

Citește și: Halep, dopată cu ajutorul unei substanțe găsită în Oceanul Pacific. De ce asta este o veste bună?

Termenul-limită pentru transmiterea facturilor emise, pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii care au locul livrării sau prestării în România, în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura este de 5 zile lucrătoare (n.r. de la 1 iulie sunt 5 zile calendaristice) de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data-limită prevăzută pentru emiterea facturii la art.319 alin.(16) din Codul fiscal”, a mai transmis Ministerul Finanţelor.

În perioada 1 ianuarie - 31 martie 2024, nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura nu se sancţionează.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te