Alegeri prezidențiale LIVE

Rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,94 %
Elena Lasconi 19,18 %
100,00 %
Marcel Ciolacu 19,15 %
George Simion 13,86 %
Click aici pentru rezultate complete

Avram Iancu a reușit să traverseze înot Marea Galileii: A fost premiat la nivel internațional

DE Alin Crișan | Actualizat: 02.05.2023 - 20:44
Avram Iancu - Foto: Facebook/ Avram Iancu
Avram Iancu - Foto: Facebook/ Avram Iancu

Sportivul Avram Iancu a reușit să traverseze înot Marea Galileii. În anul 2022 a fost premiat la nivel internațional de WOWSA.

SHARE

Bibliotecarul Avram Iancu a încheiat cu succes, marţi după-amiază, traversarea înot a Mării Galileii, din Israel, sportivul din Petroşani reuşind astfel să-şi înscrie numele alături de alţi 67 de înotători din lume care au dus până la capăt o asemenea performanţă.

Avram Iancu a reușit să traverseze înot Marea Galileii: A fost premiat la nivel internațional

"Am făcut-o şi pe asta! Îţi mulţumesc Ţie, Doamne, că m-ai ajutat să fac acest înot!", a spus Avram Iancu la finalul cursei, după ce s-a aşezat, în genunchi, pe o plajă, în punctul de final al cursei sale de peste 20 de kilometri.

Citește și: Americanii au comparat casa regelui Charles din Ardeal cu Palatul Buckingham: „Un colț liniștit”

El a mulţumit apoi tuturor celor care i-au urmărit parcursul cursei de înot din Marea Galileii.

"A fost o cursă obositoare, pe care am finalizat-o după aproape 11 ore şi 40 de minute. Soarele a fost foarte puternic şi mi-a făcut ceva probleme. Mă bucur pentru această reuşită şi pentru românii care au crezut în mine şi m-au încurajat pe tot parcursul zilei. Le mulţumesc tuturor", a declarat Avram Iancu.

Bibliotecarul Avram Iancu şi-a propus să parcurgă înot Marea Galileii, unde înscrisurile biblice susţin că Isus Hristos a umblat pe apă, sportivul din Petroşani afirmând că îşi doreşte acest lucru pentru a mulţumi lui Dumnezeu pentru tot ceea ce a reuşit să realizeze la înotul în ape deschise.

Traseul său a fost în lungul Mării Galileea, pe o distanţă de peste 20 de kilometri, el fiind monitorizat de Galilee Marathon Swimming Association (GMSA), organizaţie abilitată la nivel internaţional pentru validarea unei asemenea performanţe.

Înotătorul din Petroşani a spus că ideea acestei curse înot i-a venit anul trecut, după ce a aflat că există posibilitatea ca această traversare să fie omologată oficial şi că până acum 67 de persoane au reuşit această performanţă.

Marea Galileei este un lac de apă dulce situat în nord-estul Israelului, are o adâncime de 44 metri, o lungime de 21 kilometri şi o suprafaţă de 168 kilometri pătraţi.

Citește și: Boloș a anunțat că românii vor primi noi vouchere, de 1 septembrie: Categoriile care pot beneficia

Bibliotecarul Avram Iancu are la activ mai multe performanţe la înotul în ape deschise. În iulie 2022 a devenit primul român care a reuşit să traverseze înot Canalul Bristol, din Marea Britanie.

Tot în anul 2022, Avram Iancu a obţinut titlul de "Performance of the Year" din partea Organizaţiei Mondiale de Înot în Ape Deschise - World Open Water Swimming Association (WOWSA), pentru că în anul 2021 a reuşit să înoate 26 de kilometri împotriva curentului pe Dunăre, într-un timp de 18 ore şi 30 de minute, o premieră mondială.

Între reuşitele lui Avram Iancu se mai numără traversarea înot a Canalului Mânecii, în august 2016, iar în vara anului 2017, sportivul din Petroşani a înotat întreg cursul Dunării, fără costum de neopren, pe o distanţă de 2.860 de kilometri, de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te