BASCHET Nou titlu NBA pentru Los Angeles Lakers, după 10 ani de pauză

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 12.10.2020 - 09:16
LeBron James / Foto: essentiallysports.com
LeBron James / Foto: essentiallysports.com

Los Angeles Lakers, condusă de vedeta LeBron James, a câştigat, duminică, titlul în NBA - Liga profesionistă nord-americană de baschet -, după 4-2 la general în finala cu Miami Heat, pe care a învins-o în al şaselea meci cu 106-93, la Disney World, în Florida.

SHARE

La zece ani după ultimul titlu al californienilor, obţinut cu regretatul Kobe Bryant în echipă, Lakers revine în vârful ligii şi îşi trece în palmares al 17-lea său titlu de campioană.

Acest titlu este unul special pentru Lakers, care o egalează pe Boston Celtics la numărul de campionate câştigate.

Titlul este dedicat de Lakers idolului său Kobe Bryant, care a decedat pe 26 ianuarie, într-un accident de elicopter, alături de fiica sa Gianna (13 ani) şi alte şapte persoane.

''Am trăit o tragedie sfâşietoare prin pierderea iubiţilor noştri Kobe şi Gianna. Acest trofeu ne aminteşte că dacă suntem uniţi şi credem unii în alţii, lucruri incredibile se pot produce'', a declarat proprietara francizei californiene, Jeanie Buss.

LeBron James (35 ani), care şi-a trecut în palmares titlul NBA pentru a patra oară, după dubla cu Miami Heat (2012, 2013) şi reuşita cu Cleveland Cavaliers (2016), a fost desemnat cel mai bun jucător (MVP) al finalei, după ce a dominat meciul decisiv, cu un ''triple-double'' (28 puncte, 14 recuperări, 10 pase decisive), al 28-lea din carieră, la doar două unităţi de recordul lui Magic Johnson. LeBron James a fost ajutat de Anthony Davis, cu 19 puncte, 15 recuperări, de Rajon Rondo (19 puncte) şi Kentavious Caldwell-Pope (17 puncte).

Pentru Miami Heat a fost a şasea finală în decurs de cincisprezece ani (titluri câştigate în 2006, 2012, 2013). Vedeta Jimmy Butler nu a reuşit decât 12 puncte (8 assist-uri) în meciul şase, iar Bam Adebayo a contribuit cu (25 puncte, 10 recuperări).

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te