Buldozerele intră în Ştefan cel Mare. Începe construcţia noului stadion Dinamo. În ședința de Guvern de ieri s-a adoptat Hotărârea privind demolarea vechiului Stadion Dinamo, aceasta fiind semnată de premier.
Demolarea bătrânului stadion din Șoseaua Ștefan cel Mare este doar o chestiune de timp, un nou stadion urmând să apară în Capitală, alături de Arena Națională, Stadionul Steaua, Giulești și „Arcul de Triumf”, arene moderne, de nivel european.
Buldozerele intră în Ştefan cel Mare. Începe construcţia noului stadion Dinamo
Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, a semnat HG ce poate reprezenta o veste uriașă pentru fanii clubului alb-roșu.
Inițial, noul Stadion Dinamo intra în planul arenelor pentru Campionatul European din 2020, organizat în 2021 din cauza pandemiei, însă numeroase piedici au făcut ca acest plan să nu se materializeze.
HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar pentru două imobile aflate în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti, ca urmare a reevaluării, comasarea acestora într-un singur imobil cu număr M.F. 35328, precum şi trecerea unor construcţii din imobilul rezultat în urma comasării din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării.
Hotărârea de guvern a fost aprobată.
INFORMAŢIE DE PRESĂ privind actele normative aprobate în cadrul ședinței Guvernului României din 28 iunie 2024
Citeşte şi: FOTO „Câinii roșii” au portar nou. Cine a semnat cu Dinamo București până în 2028
Ce urmează pentru Dinamo? HG-ul aprobat nu este ultimul hop pentru noul Stadionul Dinamo. Urmează licitația organizată de CNI (Compania Națională de Investiții), unde, dacă nu vor exista probleme legate de contestații sau de buget, caz puțin probabil, contractele de demolare se vor semna, iar buldozerele sunt așteptate cel mai devreme chiar în toamna acestui an, conform gsp.ro.
Urmează alte autorizații pe care constructorul, câștigătorul licitației, trebuie să le obțină, iar termenul de finalizare al lucrărilor este de 25 luni.
Citeşte şi: Stadioane de 100.000.000€ la București, Timișoara, Galați, orașe fără Șosele de Centură
În urmă cu doar câteva săptămâni, Ionuț Popa, președintele CS Dinamo, anunța că s-a disputat ultimul meci pe bătrâna arenă din Șoseaua Ștefan cel Mare.
„A fost oficial ultima partidă pe acest stadion, 100%. Deja am dispus colegilor să dezmembreze anumite elemente. Am avut o discuție cu domnul Badea prin care l-am rugat să își demonteze tribuna oficială, am avut un răspuns pozitiv.
Nu vă pot oferi o dată acum, nu ține de mine, totul depinde de CNI. Cred că anul acesta vom vedea buldozerele, eu asta simt, totul ține de CNI”, declara acesta.