Recent, orădeanca a devenit campioană națională la triatlonul Iron Man (Omul de Fier), unde simpla finalizare a probelor este o reușită fantastică. Anna a fost cea mai rapidă sportivă care a înotat aproape 4 kilometri, a pedalat alți 180 km și a alergat o distanță de maraton. După 12 ore intense, a primit medalia la care a visat.
Citește și: Grindeanu: „Nu am circulat cu acest mijloc de transport în comun recent. Nu merg nici cu iahtul”
În a doua zi a lunii iulie, când temperatura la umbră trecuse bine de 30 de grade Celsius, 6 femei și 59 de bărbați din țară și din străinătate au concurat într-una dintre cele grele competiții sportive: Campionatul Național de Triatlon AROBS X-Man România, pe distanță Iron Man, organizat an de an în Bihor de clubul XTerra. Asta a însemnat că fiecare dintre ei a înotat 3.800 de metri în lacul de la Fughiu, apoi a pedalat 180 de kilometri în buclă, între satele Husasău de Criș și Bălaia, și apoi a alergat spre Oradea și, în circuit, prin centrul municipiului, în total 42,2 km.
Citește și: Care sunt cauzele obezității și cum le putem combate. Cel mai bun tratament rămâne sportul
Annamaria Bakó a fost printre cele șase concurente și nu și-a permis nicio pauză scurtă între cele trei probe. Orădeanca în vârstă de 32 de ani și-a dorit mult să urce pe podium, iar după 12 ore, 32 de minute și 33 de secunde a trecut linia de finish. A fost a doua femeie care a finalizat infernala cursă, după unguroaica Eva Gebnar, care a întrecut-o cu 4 minute.
Anna a fost însă cea mai rapidă sportivă din România, așa că a câștigat titlul național. „Mi-am dorit mult să devin campioană națională. Mi-ar fi plăcut să fiu prima din concurs, dar ea (n.r. sportiva din Ungaria) a fost mai bună la final, m-a întrecut”, povestește orădeanca.
Reușita Annei este cu atât mai remarcabilă cu cât nu practică sportul din copilărie, ba chiar din contră, s-a apucat aproape când a intrat în viața de adult. „La 17 ani am învățat să înot și am intrat într-o echipă de polo. Trei ani mai târziu, am participat prima oară la triatlonul Iron Man, la echipe, doar în proba de înot”, spune sportiva.
Fără să se vaite, dar în același timp cu demnitate, spune că toate echipamentele necesare și le-a cumpărat din economiile făcute, adeseori cu sacrificii. „Toate sunt foarte scumpe, o bicicletă poate ajunge la multe mii de euro. Eu am una cumpărată second-hand, de off-road”, zice Anna.
Tocmai pentru că bița ei nu este potrivită pentru competițiile de asfalt, la triatlonul Iron Man a cerut ajutorul unei prietene, care i-a împrumutat bicicleta cu care a devenit campioană, scrie Bihoreanul.