Drama lui Cati Szabo, campioană olimpică: Dependentă de morfină, obligată să-și schimbe numele

DE Alin Crișan | Actualizat: 09.08.2023 - 23:34
Cati Szabo, cvadruplă campioană olimpică - Foto: Colaj
Cati Szabo, cvadruplă campioană olimpică - Foto: Colaj

Cati Szabo a reușit una dintre cele mai mari performanțe ale României în istoria Jocurilor Olimpice. A devenit prima sportivă din istoria țării cu patru medalii de aur câștigate la aceeași ediție a Jocurilor. Dar viața pentru sportivă nu a fost simplă.

SHARE

Ecaterina Szabo s-a născut pe 22 ianuarie 1967 în Zagon, un sat din județul Covasna. Fiind dintr-o familie de etnici maghiari, numele Katalin i-a fost transformat de comuniști în Ecaterina, în încercarea de a îi ascunde originile ungurești.

Suferințele unei campioane

A început să vorbească limba română abia după ce a mers la primele antrenamente de gimnastică. În 1973 a început gimnastica la Onești, sub îndrumarea Mariei Cosma și Mihai Agoston. Ulterior a fost pregătită de Marta și Bela Karoly, înainte de plecarea acestora în Statele Unite, în 1981. Ulterior, de pregătirea gimnastei s-au ocupat Adrian Goreac, Maria Cosma și Octavian Bellu.

Citește și: Calvarul Dianei Mocanu: la 16 ani era campioană olimpică, la 18 se retrage. Azi, e complet uitată

Încă de la junioare a avut un succes uriaș. În 1980, la Campionatele Europene de juniori, Szabo a câștigat patru medalii de aur: la individual compus, sărituri, bârnă și sol, iar doi ani mai târziu a obținut aurul la sărituri și sol, respectiv argint la paralele.

A trecut la senioare în anul 1983 la Campionatele Europene de la Goteborg, acolo unde a câștigat titlurile europene la paralel și sol, argint la sărituri și una de bronz la individual compus. În același an, la CM de la Budapesta, a câștigat aurul la sol, argintul la sărituri, paralele și echipe. A bifat și un bronz la individual compus.

A câștigat patru medalii de aur și un argint la Jocurile Olimpice de la Los Angeles!

A venit apoi apogeul carierei: Jocurile Olimpice de la Los Angeles. Ecaterina Szabo a câștigat patru titluri olimpice la acea ediție.

A câștigat aurul cu echipa, la sărituri, bârnă și la sol. A fost foarte aproape de un al cincilea titlu olimpic, la individual compus.

Citește și: Recunoașteți personajul? Vedeta celei mai iubite emisiuni TV pentru copii moare la numai 30 ani

Mary Lou Retton, gimnasta din Statele Unite, antrenată de Marta și Bela Karoly, i-a suflat aurul la individual compus.

Americanca a obținut un total de 79.175 de puncte, față de 79.125 cât avea Ecaterina Szabo.

A fost lovită de o suferință cumplită

Sportiva a fost lovită de o suferinţă cumplită pe care o trăieşte cu demnitatea şi puterea fostei campioane, dublată de ambiţia de a-şi creşte cei doi copii pe care i-a îndreptat către sport.

Szabo are hernie de disc la patru vertebre, a suferit o primă operaţie pe coloană pe 30 martie 2010, dar problemele n-au încetat să existe, potrivit gsp.ro.

Cati: "Primul semnal l-am primit pe 16 mai 2008. Venisem cu Zeno de la cumpărături şi am vrut să ridic deodată nişte plase şi un bags de apă. N-am făcut doi paşi şi am înţepenit. Nu ştiu cum am ajuns în casă. Apoi, cînd începeau crizele, era crunt. Nu puteam nici să mai respir, piciorul drept aproape că mi-a paralizat, nu-mi mai simţeam degetele. Trei-patru luni am stat la pat, făceam infiltraţii".

Citește și: Românii la 1900, văzuți prin ochii unei profesoare din Irlanda: „Își fac cruce, dar te vor înșela”

Consecinţele efortului din gimnastică? "Nu cred. Poate doar a agravat în timp această boală. Mi-au spus şi medicii că au întîlnit oameni care n-au făcut niciodată sport şi au aceleaşi probleme. Doar că la mine ar fi o hernie mai atipică. Adevărul e însă că, pe vremea cînd eram sportivă, nu mi s-a făcut niciodată o radiografie la spate, să ştiu că ar exista aceste nereguli. Copiii sunt cei care mă fac să mă agăţ de viaţă! Mi-e tare greu!".

"Mă trezesc în fiecare dimineaţă la 5 ca să-mi iau pastila de morfină care mă pune în mişcare pentru 12 ore. Mă dezgheţ după ce-şi face efectul, abia pe la 7 şi jumătate, astfel încît să pot să mă ocup de băieţii mei, Lorenzo şi Zeno. Dacă n-ar fi fost ei, nu ştiu cum aş mai fi putut să mă agăţ de viaţă". 

Comuniștii i-au schimbat numele

Ecaterina Szabo a fost forțată la directiva personală a lui Nicolae Ceaușescu să-și schimbe prenumele. În certificatul de naștere ea era trecută Katalin Szabo, doar că Nicolae Ceaușescu dorea românizarea prenumelor celor care făceau parte din etnia maghiară.

"M-am trezit într-o zi în paşaport cu numele schimbat: Ecaterina Szabo. Nu ştiu nici acum cine a operat această modificare. Eu însă tot mai auzeam oameni de prin federaţie: <Uite, iar merge cu noi bozgoroaica asta!".

Citește și: Recunoașteți personajul? S-a născut cu o malformație și era să moară. A ajuns o campioană de nota 10

Așa se face că, peste noapte, în acte gimnasta lotului olimpic avea să figureze cu prenumele Ecaterina. Din familia fetei nimeni nu avea cum să se împotrivească sau să comenteze în vreun fel, potrivit wowbiz.ro.

"Nici cu părinţii, săracii, n-am apucat să vorbesc despre treaba asta, fiindcă n-am avut niciodată timp. Cred că nu i-a întrebat nimeni dacă sînt de acord". Actualmente, Szabo figurează în toate documentele cu prenumele real: Katalyn.

S-a retras din gimnastică în 1987. Cinci ani mai târziu a părăsit România!

În 1985, forma Ecaterinei Szabo nu a mai fost la nivelul celor de la Jocurile Olimpice. Cu toate acestea, gimnasta a obținut trei medalii de argint la Campionatele Mondiale de la Montreal și o medalie de bronz la Europenele de la Helsinki.

Ultima competiție majoră la care a participat au fost campionatele mondiale de la Rotterdam unde Kati Szabo a câștigat o medalie de bronz. S-a retras cu un an înainte de Jocurile Olimpice de la Seul și a devenit antrenoare.

În luna iunie a anului 1991 s-a căsătorit cu Cristian Tamaș, fost membru al echipei de kaiac a României. Împreună au doi băieți, Lorenzo și Zeno. În 1992 au hotărât să părăsească România și s-au stabilit în Chamaliers, Franța, acolo unde locuiește și astăzi, potrivit fanatik.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te