Ce facem în weekend? Demonstrație cu monopostul de Formula 1 RB7, sâmbătă, la București

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 10.09.2022 - 09:33
Monopost de Formula 1 RB7 / Foto: Red Bull
Monopost de Formula 1 RB7 / Foto: Red Bull

Toți pasionații de motorsport sunt așteptați sâmbătă, 10 septembrie, în Piața Constituției din București, la Red Bull Racing Show Run. Un monopost de Formula 1 RB7 va încinge pneurile și asfaltul pentru într-un show unic în România.

SHARE

Mai mult, alături de monopostul de F1 vor fi prezenți Red Bull Driftbrothers și stunt rider-ul Arūnas Gibieža, într-un adevărat festival dedicat motorsporului.

Red Bull Racing Show Run este o serie de spectacole de motorsport organizate de echipa de Formula 1 Oracle Red Bull Racing în întreaga lume, menite să aducă fanii mai aproape ca niciodată de pasiunea lor.

Echipa a încins atmosfera pe străzile unor orașe renumite precum Dallas, Tokyo, Mexico City, Belfast, Copenhaga sau Jedah, iar acum face un pit stop, în premieră, la București, pentru un show al cailor putere în România.

Fanii Formulei 1 își vor aminti de RB7 ca fiind mașina cu care Sebastian Vettel a câștigat titlul mondial al piloților în 2011. Iar Oracle Red Bull Racing a câștigat și titlul constructorilor în acel an, cu un avans simțitor.

Citește și: Un bărbat 55 de ani din Botoșani și-a înjunghiat soția de mai multe ori. A fugit, dar a fost prins

RB7 a avut rezultate grozave pe circuit și a fost și unul dintre cele mai spectaculoase monoposturi de urmărit de-a lungul timpului. Motorul (Renault) V8 te poate copleși foarte ușor, iar simfonia de sunete la care vei fi supus în cadrul show-ului te va impresiona.

La volanul monopostului se va afla pilotul Patrick Friesacher. Patrick are o istorie bogată alături de noi, mai ales în cadrul demonstrațiilor spectaculoase cu monoposturile Oracle Red Bull Racing. El a fost primul junior susținut de Red Bull – încă din 1994 – și a participat în Formula 1 în sezonul 2005. Mai apoi s-a dedicat spectacolului.

Citește și: BMW și MINI pregătesc modele cu interioare vegane. Renunțarea la piele reduce emisiile de CO2e

Driftbrothers, distrugătorii de cauciucuri

Red Bull Driftbrothers vin la București să lase urme pe asfalt, să ridice fum în aer și să distrugă pneuri.

De peste 12 ani, frații Elias și Joe Hountondji fac spectacol în mașini de drift, iar la București cei doi vor pilota în tandem la bordul unor adevărate bestii. Două BMW-uri G82 M4, cu motoare S58 de 3.0 litri care dezvoltă peste 1.000 de cai putere, vor lua cu asalt străzile din fața Palatului Parlamentului.

Pentru cei care preferă două roți și nu patru, stunt driver-ul Red Bull Arūnas Gibieža va arăta că spectacol se poate face indiferent de câte pneuri fac contact cu asfaltul.

Citește și: Dacia Duster costă și peste 49.000 de euro în Germania. SUV-ul e echipat complet pentru deszăpezire

Program & Acces la Red Bull Racing Show Run

Accesul publicului la eveniment este liber. Poți ajunge la locul evenimentului dinspre: Calea 13 Septembrie, Bulevardul Unirii și Bulevardul Națiunile Unite.

Porțile se deschid la ora 14:00 și timp de două ore, până la ora 16:00 te poți plimba în paddock-ul amenajat în Piața Constituției unde ai ocazia să vezi de aproape mașinile și să interacționezi cu echipa Oracle Red Bull Racing, cu Patrick Friesacher, Arūnas Gibieža și Red Bull Driftbrothers.

Începând cu ora 16:00 accesul în această zonă va fi restricționat.

De la ora 16:45 coridoarele de trecere pe cealaltă parte a Bulevardului Libertății vor fi închise.

În continuare vei avea acces la toate zonele destinate spectatorilor de unde vei putea urmări show-ul care va începe la 17:00.

Restricții de circulație

Pentru o desfășurare cât mai lină a evenimentului, în perioada 7 - 9 septembrie, între orele 22:00 și 06:00, accesul pe banda 1 de pe Bd. Libertății (sensul de mers dinspre Bd. Națiunile Unite către Calea 13 Septembrie) va fi restricționat.
De pe 9 septembrie (de la ora 23:00) până pe 11 septembrie (ora 23:00) următoarele trasee vor avea restricții de circulație:

- Bd. Unirii, tronsonul cuprins între Bd. I.C Brătianu și Piața Constituției (inclusiv alveolele aferente)
- Bd. Libertății, tronsonul cuprins între Splaiul Independenței și Calea 13 Septembrie
- Bd. Națiunile Unite, segmentul de drum cuprins între Piața Națiunile Unite (Clădirile Gemenii Sitraco) și până la Strada Izvor

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te