SPORT Noi relaxări de la 1 iulie pentru antrenamentele de fotbal

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 01.07.2020 - 14:20

Guvernul a stabilit noi norme pentru desfăşurarea activităţii fotbalistice din ţară, valabile de miercuri, dată de la care vor fi permise organizarea şi desfăşurarea antrenamentelor şi cantonamentelor colective în grupuri de maximum 10 persoane.

SHARE

Conform acestor norme, orice antrenament trebuie să fie precedat de o procedură de autoevaluare. Persoanele care prezintă unul sau mai multe dintre simptome sau le-au prezentat în ultimele două săptămâni trebuie să urmeze procedurile descrise de autorităţile sanitare.

Deplasarea către şi de la locul de desfăşurare a antrenamentului trebuie să se facă respectând toate măsurile de protecţie dispuse de autorităţi, se mai arată în comunicatul de presă al FRF.

În timpul antrenamentului, igienizarea mâinilor se va face ori de câte ori este posibil, în momentele de pauză. Atunci când este posibil, dar cel puţin o dată la 15 minute, mingea şi/sau celelalte materiale sportive care sunt folosite de mai mult de un sportiv vor fi igienizate cu substanţe dezinfectante avizate.

De asemenea, materialele sportive vor fi dezinfectate cu atenţie după fiecare folosire.

Echipamentul folosit în timpul antrenamentului trebuie pus direct într-o pungă de plastic închisă ermetic, urmând ca după aceea să fie spălat/curăţat la o temperatură de minimum 80°C.

De asemenea, Inspectoratele Şcolare au fost informate că unităţile de învăţământ cu program sportiv suplimentar (cluburile sportive şcolare) şi cele cu program sportiv integrat (liceele şi şcolile gimnaziale cu clase cu program sportiv) îşi pot relua activitatea (antrenamente/participare competiţii) la grupele de avansaţi şi performanţă care sunt angrenate în competiţiile oficiale, de nivel naţional sau internaţional, aflate în calendarul federaţiilor sportive naţionale de specialitate şi care se încadrează în prevederile Ordinului MTS şi MS nr. 601/971/21 mai 2020.

Unităţile de învăţământ cu program sportiv şcolar suplimentar şi/sau integrat care îşi vor relua activitatea vor realiza proceduri proprii prin care se vor pune în aplicare, la nivel de unitate de învăţământ, toate prevederile Ordinului MTS şi MS. Aceleaşi prevederi se vor regăsi şi în protocoalele cu administratorii de baze sportive, în cazul în care activitatea nu se va desfăşura în propriile facilităţi de pregătire.

În urma consultărilor avute cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, Ministerului Tineretului şi Sportului, precum şi ai Institutului Naţional de Sănătate Publică, Comisia Medicală a FRF a elaborat Protocolul pentru reluarea antrenamentelor, Protocolul pentru reluarea competiţiilor şi Protocolul pentru redeschiderea bazelor sportive şi reluarea antrenamentelor colective pentru copii şi juniori, acesta din urmă fiind cel mai recent demers iniţiat de FRF.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te