Cum a fost convocat Lionel Messi, la Naţionala Argentinei. Nu se ştie ce va face

DE Florin Budescu | Actualizat: 06.10.2023 - 09:11
Cum a fost convocat Lionel Messi - Foto: Profimedia Images
Cum a fost convocat Lionel Messi - Foto: Profimedia Images

Leo Messi a fost convocat la naţionala de fotbal a ţării sale, pentru meciurile din această lună, din calificările pentru Campionatul Mondial din anul 2026, deşi clubul său actual, Inter Miami, a anunţat că este accidentat.

SHARE

Messi, de şapte ori câştigător al Balonului de Aur, nu a jucat în meciul în care Inter Miami a fost învinsă cu 4-1, de Chicago Fire, în MLS, acuzând probleme fizice.

Întors de la prima reprezentativă a ţării sale, la începutul lunii septembrie, cu o oboseală musculară, potrivit antrenorului său de la Miami, Gerardo 'Tata' Martino, campionul mondial, în vârstă de 36 de ani, a jucat doar 37 de minute, împotriva lui Toronto, pe 20 septembrie, ratând celelalte meciuri care au urmat.

Cum a fost convocat Lionel Messi

Antrenorul său spune că este afectat de o recidivă a unei accidentări mai vechi, la gamba piciorului drept. Campioana mondială en-titre, Argentina, găzduieşte Paraguay, pe 12 octombrie, şi va juca apoi în Peru, cinci zile mai târziu, în calificările CONMEBOL pentru Cupa Mondială din anul 2026, conform Agerpres.

Citeşte şi: Lionel Messi a povestit cât de dificil i-a fost să se adapteze la PSG

Potrivit El Nacional, Lionel Messi își dorește foarte mult să joace la final de carieră pentru Newell's Old Boys, clubul la care a făcut primii pași în fotbal.

Lionel Messi a ajuns la Newell's Old Boys când avea doar șase ani. A petrecut cinci ani la clubul argentinian, până a făcut pasul la Barcelona, clubul care ulterior a scris istorie.

Citeşte şi: Lionel Messi, în Arabia Saudită? Cât de realist este transferul. Declarația lui Fahd Bin Nafel

Din Argentina, Lionel Messi ar putea bifa și ultima prezență din carieră la o Cupă Mondială. Starul lui Inter Miami încă nu a luat hotărârea dacă va fi prezent la ediția din 2026, din SUA, Canada și Mexic, conform DigiSport.

Până la eventuala revenire în Argentina, Lionel Messi și-a cumpărat o casă de 10 milioane de euro în Miami, unde plănuiește să locuiască în următorii doi ani.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te