Între eroism și suferință: Fotbaliștii ce-au sacrificat sănătatea pe teren. Greu e să fii fotbalist. Cum arată o accidentare şi ce boli faci de la sportul-rege.
Legendarul jucător spaniol Rafael Nadal şi-a anunţat, joi, retragerea din tenisul profesionist, după ce în ultimii ani nu s-a mai ridicat la nivelul său obişnuit din cauza accidentărilor, transmite Reuters.
Cu cine dă ochii Radu Drăguşin diseară, în echipa de start a Olandei. Cunoştinţă veche. Accidentarea olandezului Nathan Ake, fundaşul stânga al batavilor, schimbă planurile tactice.
Veşti neplăcute pentru Simona Halep. Ce face cu următorul turneu de WTA. Simona Halep nu va participa la turneul de categorie WTA 1000 Mutua Madrid Open, pentru care a primit wild card din partea organizatorilor.
Leo Messi a fost convocat la naţionala de fotbal a ţării sale, pentru meciurile din această lună, din calificările pentru Campionatul Mondial din anul 2026, deşi clubul său actual, Inter Miami, a anunţat că este accidentat.