Preşedintele clubului de fotbal FK Sloboda Tuzla, aflat pe ultimul loc în campionatul Bosniei-Herţegovina la jumătatea sezonului, a decis să concedieze antrenorul, dar şi întregul lot de jucători, anunţă mass-media locală.
Echipa din Tuzla (estul Bosniei) a acumulat doar două puncte în cele 17 etape ale turului de campionat, iar preşedintele clubului, Azmir Husic, total nemulţumit de această situaţie, l-a demis pe antrenorul Zlatan Nalic, dar a luat şi decizia radicală de a renunţa la serviciile tuturor jucătorilor săi.
Decizie radicală în fotbal. Un președinte de club a concediat tot lotul de jucători. Care e motivul
"Ieri a fost una dintre cele mai grele zile pentru mine, deoarece a trebuit să le spun jucătorilor de la Sloboda că nu mai fac parte din club. Ieri i-am concediat pe toţi jucătorii, iar mai devreme am avut şi o întâlnire cu antrenorul Nalic, iar colaborarea noastră nu va continua. Până în acest moment, şapte jucători au venit să semneze concedierile. Sper ca şi ceilalţi să o facă în următoarele zile", a declarat Azmir Husic, conform site-ului bosnic Klix.
Acesta a amintit că în prima săptămână din octombrie adunarea clubului l-a ales preşedinte, iar apoi a văzut situaţia foarte grea de la Sloboda, care are în prezent conturile blocate, iar datoriile s-au acumulat.
Campionatul bosniac se va relua pe 15 februarie, iar Azmir Husic a subliniat că va întocmi un plan pentru a angaja noi jucători, în speranţa că va reuşi să o salveze pe FK Sloboda de la retrogradare.