FC Turris Turnu Măgurele rămâne lierul Diviziei secunde de fotbal chiar dacă a pierdut, în weekend, 2-3 cu F. C Argeș. Prilej pentru Dragnea junior să îl concedieze pe antrenorul Erick Lincar.
Oficial, acesta și-a dat demisia. Neoficial, a fost forțat să își dea demisia după ce a călcat peste indicațiile lui Dragnea junior.
Sursele Gazetei Sporturilor au dezvăluit că Dragnea n-a fost de acord cu decizia excluderii din lot a lui Cristi Bud, iar omul de afaceri l-a obligat pe antrenor să-l reprimească imediat și să joace din primul minut pentru Turris. Lincar n-a acceptat, iar presiunea lui Dragnea a fost din ce în ce mai mare.
La scurt timp după demisie, oficialii echipei au reacționat cu un citat din Game of Thrones: "Când cade zăpada si suflă viforul, lupul singuratic moare, dar haita supraviețuiește!".
Citește și: Un stadion de la Daddy pentru Junior
Ascensiunea echipei Turris nu ar fi fost posibilă dacă Liviu Dragnea nu îi făcea Juniorului cadou un stadion, din bani publici. Pe la începutul anilor 2010, Valentin Dragnea s-a gândit că pasiunea sa – fotbalul – ar trebui să capete forme profesioniste. Primul lucru care trebuia rezolvat era infrastructura.
Citește și: Dragnea Junior și-a luat un Porsche și Mercedes
Daddy i-a construit-o din bani publici și i-a adus-o juniorului în poartă. La Turnu Măgurele, orașul unde Valentin Dragnea domiciliază și are afaceri, Compania Națională de Investiții a alocat 4,5 milioane de euro pentru ridicarea unui stadion modern. Finanțarea a fost aprobată de un personaj numit chiar de tăticul, Liviu Dragnea, pe când acesta din urmă era ministrul Dezvoltării în guvernul Ponta. Decizia a fost una arbitrară și politică.