Formula 1, MP al Franței: A 6-a dublă Mercedes

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 24.06.2019 - 00:47

Lewis Hamilton a dominat autoritar weekend-ul de F1 din Franța și a transformat cu ușurință Pole-ul în victorie pe circuitul Paul Ricard. Cu 18 secunde întârziere a trecut linia de sosire și Valtteri Bottas, ceea ce se traduce prin a șasea dublă Mercedes din acest sezon.

SHARE

Hamilton s-a impus în șase din opt curse în acest sezon și conduce în clasamentul general al piloților cu 187 de puncte, iar Mercedes a marcat opt victorii succesive, acumulând 338 de puncte.

Podiumul MP al Franței 2019 a fost completat de Charles Leclerc, în urma unei curse solitare. Doar în ultimele două tururi, profitând de o neutralizare a cursei cu Safety Car-ul virtual, pilotul Ferrari s-a apropiat de Bottas și a încercat să-i dea ceva emoții.

De fapt, cursa s-a terminat aproape cum a început, Max Verstappen încheind pe patru. După rezultatul slab din califcări, Sebastian Vettel a reușit, totuși, să recupereze două poziții, terminând pe cinci. De asemenea, Vettel a făcut și cel mai rapid tur în cursă: 1 min. 32 sec. 740/1000, în turul 53 (viteză medie: 210,084 km/h).

Carlos Sainz a obținut un loc șase muncit, iar coechipierul său, Lando Norris, ar fi terminat pe șapte, dacă nu ar fi avut o problemă hidraulică. În ultimul tur, Daniel Ricciardo, Kimi Raikkonen și Nico Hulkenberg au trecut de acesta, Norris picând pe zece.

Lider în clasamentul piloților este Hamilton cu 187 de puncte, urmat de Bottas cu 151 de puncte, Sebastian Vettel cu 111 de puncte, Max Verstappen (100 puncte) și Charles Leclerc (87 puncte).

În clasamentul constructorilor, pe primul loc se află Mercedes cu 338 de puncte. Ferrari este pe doi cu 198 de puncte, iar Red Bull-Honda pe trei cu 136 de puncte.

Clasament Marele Premiu al Franței

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te