Fost jucător de națională, evaluat și la 5 mil. euro, a ajuns în Liga 4

DE Sorin Ion | Actualizat: 20.04.2023 - 17:15
În 2014 România încă mai conta la fotbal (imagine cu caracter ilustrativ) – foto: Profimedia Images

Un fost jucător al echipei naționale, care a fost evaluat până la 5 milioane de euro, și a câștigat 7 trofee în întreaga sa carieră, va evolua la un club din Liga 4.

SHARE

Fostul jucător al echipei naționale de fotbal a României, care deține 7 trofee, dintre care 3 titluri de campion, va evolua în întrecerea județului Argeș.

Fost jucător de națională, evaluat și la 5 mil. euro, a ajuns în Liga 4

Alex Bourceanu (38 de ani) a semnat cu Speed Academy Pitești și va juca la echipa din Liga 4 Argeș, după 4 ani în care nu a mai evoluat în niciun meci oficial. Ultima partidă a disputat-o în 2019, pe vremea când era legitimat la Gloria Buzău.

„Îmi era dor de fotbal și am simțit că încă mai pot să joc. Dar, dacă e să mă întrebi serios, nici eu nu știu de ce am decis să revin pe teren, deși cei care mi-au propus să revin m-au convins foarte repede”, a declarat Borceanu, pentru Prosport.ro.

Citește și: Expoziția Heritage Re:coded 2.0, de la Milano la Iași, la Romanian Creative Week

La Speed Academy Pitești, el îl va avea coechipier și pe Cristi Bud. Formația din Trivale are ca obiectiv promovarea în Liga 3 și se luptă în acest final de sezon pentru un loc de baraj cu ACS ARO Muscelul Câmpulung, echipa pentru care evoluează Florin Costea.

„Voi juca atât cât voi mai putea. Am simțit ca pot să mai joc 11-11 și am decis până la urmă să îi dau noii mele echipe o mână de ajutor. Că voi juca împotriva lui Florin Costea sau că nu voi juca împotriva lui nu e atât de important. Nici nu știu peste ce oponenți voi da. Important sa îmi fac treaba cât mai bine și să îmi ajut echipa”, a menționat Bourceanu.

Citește și: Gazul din Marea Neagră îi va aduce lui Erdogan miliarde $ la buget. Turcia, autonomă energetic

„Mă simt foarte bine. Ce pot să spun? Se simt anii și după meci mă resimt, dar în momentul în care reușesc să intru în partidă mă simt bine. Probabil că la liga a 3-a aș putea să joc”, a spus fotbalistul.

În iulie 2014, Alex Bourceanu era evaluat la 5 milioane de euro, cea mai înaltă bornă a carierei din acest punct de vedere. El a adunat 26 de selecții pentru prima reprezentativă a României. Fostul mijlocaș a câștigat, în întreaga sa carieră, 7 trofee, toate cu FCSB: 3 titluri (2013, 2014, 2015), o Cupă a României (2015), două Cupe ale Ligii (2015, 2016) și o Supercupă (2013).

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te