Mbappe a deschis scorul în minutul 30 al meciului de miercuri seara de pe Parc des Princes, între Paris Saint-Germain și FC Barcelona (1-1), detronându-l pe argentinianul Lionel Messi, starul Barcelonei, care a atins bona de 25 de goluri în Champions League la 22 de ani şi 286 de zile, conform statisticianului Opta. Aceasta a fost a şasea reuşită a francezului în actuala ediţie de Champions League.
Messi a înscris la rândul său în meciul de miercuri, printr-un şut spectaculos de la 30 m, restabilind egalitatea în minutul 37. Acesta a fost al 120-lea său gol în Liga Campionilor (al cincilea din acest sezon), argentinianul ocupând locul secund în ierarhia all-time a golgheterilor celei mai importante competiţii continentale intercluburi, după portughezul Cristiano Ronaldo (134 goluri).
Noua șefă a Operațiunilor Petroliere din Marea Neagră nu a călcat pe la birou după numirea de luni
Căpitanul Barcelonei putea realiza dubla la Paris, însă a ratat o lovitură de la 11 m acordată de arbitru în prelungirile primei reprize (45+3).
Barca nu a mai reuşit o nouă "remontada" în duelul cu PSG, ca în urmă cu patru ani, francezii calificându-se în sferturile de finală graţie victoriei cu 4-1 din meciul tur.
Marţi, tânărul internaţional norvegian Erling Haaland (20 ani), atacantul echipei Borussia Dortmund, autorul unei duble în remiza cu FC Sevilla (2-2), a ajuns la 20 de goluri marcate de la debutul său în Liga Campionilor, fiind fotbalistul care a atins cel mai rapid această bornă, după doar 14 meciuri.
Noua stea a fotbalului mondial a reuşit să înscrie 20 de goluri în Champions League cu zece meciuri mai puţin decât fostul deţinător al recordului, englezul Harry Kane (Tottenham Hotspur).
Jucătorul Borussiei Dortmund a mai realizat o premieră, fiind primul fotbalist care reuşeşte patru duble consecutive în Liga Campionilor. De la debutul actualei ediţii a competiţiei, Erling Haaland a marcat 10 goluri în şase partide disputate.
Sporul, o capcană pentru bugetari. Banii pentru care sunt la mâna șefului, o invenție din 2017 a PSD
Clasamentul golgheterilor Ligii Campionilor ediţia 2020-2021
10 goluri: Haaland (Borussia Dortmund)
6 goluri: Morata (Juventus Torino), En-Nesyri (FC Sevilla), Giroud (Chelsea), Mbappe (PSG), Neymar (PSG), Rashford (Manchester United)
5 goluri: Mergim Berisha (RB Salzburg), Immobile (Lazio Roma), Messi (FC Barcelona), Sergio Oliveira (FC Porto), Plea (Borussia Moenchengladbach), Salah (FC Liverpool)
4 goluri: Benzema (Real Madrid), Federico Chiesa (Juventus), Cristiano Ronaldo (Juventus), Bruno Fernandes (Manchester United), Jota (Liverpool), Lewandowski (Bayern Munchen), Romelu Lukaku (Inter Milano), Ferran Torres (Manchester City)
3 goluri: Angelino (RB Leipzig), Braithwaite (Barcelona), Kingsley Coman (Bayern Munchen), Joaquin Correa (Lazio Roma), Ousmane Dembele (Barcelona), Felix (Atlético Madrid), Irfan Kahveci (Başakşehir), Kean (PSG), Mane (Liverpool), Anton Miranciuk (Lokomotiv Moscova), leroy Sane (Bayern Munchen), Vanaken (FC Bruges), Werner (Chelsea), Duvan Zapata (Atalanta Bergamo)
Clasamentul „all-time” al golgheterilor din Liga Campionilor (începând cu sezonul 1992-1993, fără tururi preliminare)
134 goluri: Cristiano Ronaldo (Portugalia/Manchester United, Real Madrid, Juventus Torino)
120 goluri: Lionel Messi (Argentina/FC Barcelona)
72 goluri: Robert Lewandowski (Polonia/Borussia Dortmund, Bayern Munchen)
71 goluri: Raul Gonzalez (Spania/Real Madrid, Schalke 04)
69 goluri: Karim Benzema (Franţa/Olympique Lyon, Real Madrid)
56 goluri: Ruud van Nistelrooy (Olanda/PSV Eindhoven, Manchester United, Real Madrid)
50 goluri: Thierry Henry (Franţa/AS, Monaco, Arsenal Londra, FC Barcelona)
48 goluri: Zlatan Ibrahimovic (Suedia/Ajax Amsterdam, Juventus, Internazionale Milano, Barcelona, AC Milan, Paris Saint-Germain, Manchester United)
48 goluri: Andrei Şevcenko (Ucraina/Dinamo Kiev, AC Milan, Chelsea)
47 goluri: Thomas Muller (Germania/Bayern Munchen)
46 goluri: Filippo Inzaghi (Italia/Juventus Torino/AC Milan)