Ionuţ Stroe, despre scandalul din meciul România-Kosovo: "Inacceptabil. Pur şi simplu inacceptabil"

DE Florin Budescu | Actualizat: 13.09.2023 - 20:31
Ionuţ Stroe, despre scandalul din meciul România-Kosovo - Foto: Facebook/Ionuţ Stroe
Ionuţ Stroe, despre scandalul din meciul România-Kosovo - Foto: Facebook/Ionuţ Stroe

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, spune că este inacceptabil ceea ce s-a întâmplat la meciul de fotbal de aseară, dintre reprezentativele României şi Kosovo, din preliminariile Euro 2023. Evenimentul e fără precedent în istoria de 101 ani a Naţionalei.

SHARE

În minutul 18, arbitrul partidei a întrerupt jocul, din cauza torţelor aruncate din tribune şi a unor bannere, de genul "Basarabia e România - Kosovo e Serbia".

Manifestarea aparţinea unui grup de ultraşi de la peluza din spatele portarului Kosovo, Muric. Ea a fost semnalată arbitrului francez al partidei de către jucătorii kosovari.

Ionuţ Stroe, despre scandalul din meciul România-Kosovo

"Inacceptabil, pur și simplu inacceptabil ca naționala de fotbal și milioane de suporteri români să fie prizonierii unor astfel de comportamente ale unora din tribune, cum se întâmplă acum, la meciul România - Kosovo.

Nu e prima oară când deturnează sportul, fotbalul, competiția. Astfel de dispute nu au ce căuta în sport. Acei indivizi fac rău Naționalei: pretind că o susțin, dar de fapt o sabotează.

Citeşte şi: România – Kosovo 2-0. Meci dramatic. Am învins după o partidă cu o poveste unică

Pentru propria vizibilitate, și atât. Riscăm să pierdem o calificare complet nedrept. E pur și simplu o prostie ce au făcut", a spus Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL.

Stewarzii şi negociatorii Jandarmeriei au cerut ultraşilor să nu mai arunce cu torţe şi să nu mai afişeze bannerele.

Citeşte şi: Partida România - Kosovo, suspendată. Mesajul galeriei României care a trimis Kosovo la vestiare

Ulterior, bannerele vizate de forţele de ordine au fost luate de la ultraşi şi duse observatorilor delegaţi la partidă, din partea UEFA.

Meciul, terminat cu victoria României, cu 2-0, s-a reluat după 40 de minute de întrerupere. Este o întrerupere fără precedent în istoria de 101 ani a meciurilor echipei naţionale ale României.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te