Lionel Messi nu va mai juca pentru FC Barcelona

DE Edi Neagu | Actualizat: 05.08.2021 - 22:04
Lionel Messi nu va rămâne la FC Barcelona FOTO: Twitter
Lionel Messi nu va rămâne la FC Barcelona FOTO: Twitter

Clubul catalan a anunțat că vedeta argentiniană nu va mai continua să joace pe Nou Camp.

SHARE

Superstarul argentinian Lionel Messi nu va semna o prelungire a contractului cu FC Barcelona, club pe care-l va părăsi după mai bine de 20 de ani, a anunţat joi seara gruparea catalană, potrivit AFP.

''Deşi s-a ajuns la un acord între FC Barcelona Şi Leo Messi (...) acesta nu poate fi formalizat din cauza obstacolelor economice şi structurale (regulamentele Ligii spaniole). Ca urmare, Lionel Messi nu va rămâne la FC Barcelona. Ambele părţi regretă profund că dorinţele lor, atât ale jucătorului, cât şi ale clubului, nu pot deveni realitate'', se arată într-un comunicat al clubului catalan.

CITEȘTE ȘI: Borcea, în „tabără” la Olimp, cu șase din cei nouă copii ai săi. Valentina: Toţi copiii au părul lui

Lionel Messi (34 ani), sextuplu câştigător al Balonului de Aur, a evoluat întreaga sa carieră la FC Barcelona, care l-a recrutat în 2001, când avea doar 13 ani.

El şi-a făcut debutul oficial în prima echipă a catalanilor în 2004, iar de atunci a disputat 778 de meciuri şi a înscris 672 de goluri în toate competiţiile, câştigând alături de Barca zece titluri în La Liga şi patru Ligi ale Campionilor, printre alte trofee.

În vara trecută, fotbalistul argentinian a cerut rezilierea contractului său cu Barcelona, din cauza lipsei de rezultate din ultimii ani şi a dezacordurilor cu fosta conducere a clubului, dar în final a acceptat să-şi respecte angajamentul.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV Sute de români, angajați de armatorul petrolierului atacat de Iran. Deputat AUR, ex-angajat

La momentul respectiv, presa sportivă internaţională anunţa că Messi urma să semneze cu echipa engleză Manchester City pregătită de Pep Guardiola, fostul antrenor al Barcelonei, cu care argentinianul are o relaţie foarte bună.

Campion al Americii de Sud

În această vară, Messi a cucerit primul său trofeu cu selecţionata Argentinei, care a învins Brazilia în finala turneului Copa America 2021.

Clubul de fotbal FC Barcelona spera să anunţe în cursul zilei de joi semnarea noului contract cu starul argentinian, după ce urmau să fie puse la punct şi ultimele detalii, scria miercuri presa catalană.

Potrivit ziarului El Mundo Deportivo, preşedintele grupării de pe Camp Nou, Joan Laporta, dorea să anunţe în mod oficial parafarea noului acord cu Messi înaintea Trofeului Gamper, tradiţionala partidă de prezentare a lotului pe care Barca o dispută pe teren propriu în fiecare vară, înaintea startului noului sezon. În acest an, invitata catalanilor este formaţia italiană Juventus Torino, la care evoluează Cristiano Ronaldo, fostul atacant al rivalei Real Madrid, meciul fiind programat duminică.

Ziarul Sport din Barcelona scria la rândul său că acordul încheiat de Liga spaniolă cu fondul CVC, care prevede o investiţie de 2,7 miliarde de euro, sumă din are 90% va merge către cluburi, contribuie la accelerarea oficializării noului acord dintre Messi şi clubul catalan, care se confruntă în prezent cu probleme financiare.

Lionel Messi, sextuplu câştigător al Balonului de Aur, şi-a încheiat pe 30 iunie vechiul contract cu Barcelona, semnat pe 25 noiembrie 2017, cu o clauză de reziliere de 700 milioane euro, relatează Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te