Sentința Curții de Apel stabilește că perioada 1947-1998 a palmaresului echipei Steaua revine Clubului Sportiv al Armatei (CSA Steaua București), perioada 1998-2003 este atribuită AFC Steaua a lui Păunescu, iar palmaresul din perioada 2003-2017, în care echipa FCSB, actualul lider al Ligii 1, care a evoluat în această perioadă sub numele de „Steaua București”, rămâne „în aer” după ce instanța a transmis că „respinge cererea conexă privind constatarea dreptului de a utiliza, în perioada 2003-2017, palmaresul fostei echipe de fotbal profesionist ’Steaua București’ ca neîntemeiată”.
Lovitură dură pentru FCSB în disputa cu CSA Steaua în privința palmaresului. Unde vor merge fanii?
Avocatul care a reprezentat comunitatea suporterilor steliști prin Asociația Salvați Steaua, Virgil Boglea, admite că această decizie a Curții de Apel este o sentință defavorabilă clubului lui Gigi Becali. Mai mult, acesta a adăugat că nu se așteaptă să întoarcă rezultatul la Înalta Curte, în acest caz acesta ar putea fi finalul procesului referitor la palmares.
„Depinde şi ceea ce îşi doreşte clubul din Liga 1. Noi am reprezentat o comunitate de suporteri. Am avut la un moment dat un dialog cu Gigi Becali, dar nu pot să spun că… Noi Asociaţia Salvaţi Steaua am intervenit pentru a clarifica problemele identitare ale echipei de fotbal.
Nu cred că vom mai merge la Înalta Curte. Probabil că aceasta va fi finalul în procesul palmaresului. Oricum, cel mai probabil în perioada următoare, o să dau un comunicat în legătură cu situaţia”, a explicat Virgil Boglea la Fanatik.
Cu alte cuvinte, în cazul în care FCSB va face recurs la ÎCCJ, atunci se va mai judeca doar palmaresul realizat de echipa lui Gigi Becali în perioada 2003-2017, în campionatul intern și în cel european.
Această decizie nu este una finală și poate fi atacată cu recurs în termen de 30 de zile. „Cele două părți pot depune recurs în 30 de zile de la comunicarea deciziei, care se va depune la Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și familie”, scrie în decizia Curții de Apel.
Ce s-a întâmplat de fapt cu Steaua București în 1998-2003?
Potrivit celor de la Glasul Armatei, un grup al suporterilor steliști care susțin CSA Steaua București, „Clubul Sportiv al Armatei Steaua nu a cedat niciodată palmaresul Secției de Fotbal în perioada 1947-1998. În plus, Asociația AFC Steaua, înființată în anul 1998, nu a preluat niciodată acest palmares, ci doar au avut drept de folosință. Asociația condusă de Viorel Păunescu a preluat, la acel moment, doar lotul de jucători, fără a prelua numele, marca sau palmaresul Stelei, care au rămas în proprietatea CSA Steaua”.
De asemenea, potrivit deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) și Curtea de Apel s-a stabilit că Asociația AFC Steaua, ca entitate distinctă de CSA Steaua, și-a construit propriul palmares cu jucătorii transferați gratuit de la CSA Steaua în vara anului 1998. Asociația non-profit AFC Steaua a activat în fotbalul românesc până în martie 2003, când a trecut la actualul patron al FCSB, Gigi Becali care a înființat o noua societate cu denumirea „Fotbal Club Steaua București SA”.
CIS FCSB - Foto: Facebook/ Glasul Armatei
„În 1998, fără ca palmaresul anterior să fie transferat - în absența unui act din care să rezulte acest lucru și în considerarea puterii de lucru judecat a deciziei ÎCCJ - echipa de fotbal profesionist (n. adică lotul Secției de Fotbal) a fost transferată și și-a continuat activitatea - obținânând noi rezultate sportive și un nou palmares - unei terțe persoane - Asociația AFC Steaua, asociație cu personalitate juridică distinctă de reclamantul CSA STEAUA, astfel încât această entitate este titulara dreptului la palmares pentru perioada 1998-2003.
Dreptul la palmares nu a făcut obiectului vreunui transfer de la Asociația AFC Steaua către apelanta FC FCSB SA - potrivit tranzacției din 2003 dintre părți fiind transmis exclusiv dreptul accesoriu de participare în sezonul competițional următor.
(...) în absența unei manifestări de voință decisive în acest sens - în tranzacția din 2003 (n. dintre AFC Steaua si FC FCSB) menționându-se exclusiv transferul dreptului de a participa în Divizia A (…) Curtea constată că nu poate fi reținut un asemenea transfer.”
Dreptul la palmares NU a fost cesionat nici ca efect al convenţiei dintre părţi, nici ca efect al legii şi nici ca efect al pretinsului caracter accesoriu al palmaresului în raport de echipa de fotbal - acesta fiind raţionamentul logic din care s-a desprins, în mod corect, concluzia potrivit căreia dreptul asupra palmaresului aferent perioadei 1947-1998 a rămas în persoana reclamantului CSA Steaua.
Transferul dreptului asupra palmaresului (n. de la CSA Steaua către AFC Steaua) nu a intervenit nici ca efect al legii şi nici ca efect al convenţiei părţilor. Pentru a concluziona astfel, instanţele fondului (n. Tribunal și Curtea de Apel) au dat eficienţă autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 3425/2014 a Înaltei Curţi (n. dosarul marca Steaua), prin care s-a statuat irefragabil (n. incontestabil / indiscutabil) că la nivelul anului 1999 nu a operat un transfer integral de patrimoniu (n. de la CSA Steaua către AFC Steaua), astfel cum pretinde FC FCSB”, se arată într-o postare pe Facebook a grupului de suporteri ai CSA Steaua „Glasul Armatei”.
Ce echipă vor alege suporterii steliști divizați din 2014 între CSA Steaua și FCSB?
CSA Steaua București
Decizia de ieri seară a Curții de Apel ar putea sau nu să aibă un ecou și în rândul suporterilor steliști. De când a izbucnit scandalul „cine e adevărata Steaua București”, fanii formației din Ghencea s-au împărțit în 3 tabere. Nucleul dur al Peluzei Sud s-a dus la CSA Steaua București, Peluza Nord și cei mai multi dintre fanii „cetățeni” steliști din București și provincie au ales FCSB, iar o bună parte dintre fani au ales să rămână „neutrii” până când lucrurile nu vor fi pe deplin clarificate.
CSA Steaua București și-a reactivat secția de fotbal (seniori) și a reînceput efectiv să joace din Liga a IV-a. În prezent formația lui Oprița evoluează modest în Liga a II-a, unde ocupă un rușinos loc 11 în clasament cu doar 12 puncte adunate în 10 meciuri, iar „Templul din Ghencea” este mai mult gol la meciuri. Doar câteva sute de fani vin meci de meci să-și susțină echipa.
CSA Steaua se confruntă încă de la reactivarea secției de fotbal cu interdicția de a accede în primul eșalon al fotbalului românesc din cauza formei sale de organizare. Deși, de-a lungul timpului diverse personaje din structura clubului și chiar din interiorul Guvernului s-au arătat „motivați” să facă tot posibilul pentru ca echipa din Ghencea să jaoce în Liga I, acest lucru nu a fost posibil. Deciziile FRF sunt clare.
FCSB
Pe de cealaltă parte FCSB se bucură masiv de sprijinul fanilor care se prezintă într-un număr uriaș la meciuri, iar în derby-urile din campionat și competițiile europene, formația lui Becali bate record după record de fani. De asemenea, FCSB este echipa care a pornit direct din Liga I și de atunci nu a retrogradat niciodată, fiind singura echipă bucureșteană care a atins această performanță, toate celelalte inclusiv cele mai galonate și echipe din Capitală, respectiv Dinamo București și Rapid București au „căzut” sezoanele trecute în ligile secunde.
FSCB ocupă la acest moment locul 1 în clasamentul Ligii I cu 30 de puncte după 13 meciuri jucate.
Urmează CSA Steaua - Rapid București vs. FCSB - Rapid București. Unde merg fanii?
Marele rival al steliștilor Rapid București va suține în decurs de 5 zile 2 meciuri foarte tari unde fanii sunt așteptați în număr record.
Prima partidă este programată pe 1 noiembrie de la ora 21:00 între CSA Steaua București și Rapid București. Partida se va disputa pe Stadionul Steaua din Bd. Ghencea. Biletele s-au pus deja în vânzare, însă până la acest moment s-a vândut doar câteva sute de bilete conform graficelor locurilor vândute/libere disponibile pe entertix.ro.
Cea de-a doua „descălecare” a feroviarilor va avea loc pe 5 noiembrie când vor întâlni cealaltă tabără care se consideră susținătoare a Stelei, respectiv FCSB. Această partidă se va disputa pe Arena Națională de la ora 20:30 și de asemenea, biletele au fost puse în vânzare în online pe bilete-fcsb.ro din 19 octombrie. Până la această oră FCSB a vândut peste 12.000 de bilete, iar oficialii FCSB sunt convinși că derby-ul cu Rapid se va juca „cu casa închisă”.