Alina Vuc luptă pentru titlul olimpic. Speră să o învingă pe cea pe care a avut-o model

DE Mihai Duță | Actualizat: 24.10.2020 - 11:54

Alina Vuc (26 de ani) face lupte din clasa a III-a. Vicecampioană mondială și europeană, Alina este deja calificată la Jocurile Olimpice și speră ca acolo s-o învingă pe luptătoarea pe care a avut-o drept model.

SHARE

Fata pentru care viața-i o luptă zi de zi, Alina Vuc s-a născut la Reșița și tot acolo și-a început cariera sportivă. Era doar un copil ajuns la lupte din întâmplare și-a luat-o ca pe-o joacă. 

„Am văzut un afiș pe ușa școlii, era pus acolo chiar de către primul meu antrenor, Nicolae Constantin, de la CSM Reșița. Am mers următoarea zi la antrenament, împreună cu câțiva colegi, fără să am habar ce înseamnă luptele.

Eram în clasa a III-a și am fost acolo mai mult să ne jucăm, să ne ocupăm timpul liber”, povestește Alina. Niciun alt copil dintre cei care au fost atunci cu ea la lupte nu a mers atât de departe ca ea. Tatăl său făcuse box, tot un sport dur, de contact, de care fetele se feresc de obicei.

„Cred că mi-ar fi plăcut și mie boxul dar la Reșița nu aveau secție pentru fete. Am mai jucat handbal în școala generală dar pentru o perioadă destul de scurtă. Eram extremă în echipa școlii”, spune Alina.

Însă, când au auzit că vrea să meargă la lupte, părinții nu au fost de acord. Spuneau că nu este un sport pe care ar trebui să-l practice o fată. Sperau că Alinei nu o să-i placă, dar au lăsat-o să se convingă singură de asta.

„Mie, în schimb, mi-a plăcut foarte mult. Cu timpul a început și lor să le placă ce fac și ce m-a ajutat acest sport să devin”, spune luptătoarea.

Prima medalie, la 14 ani

Alina a rămas la lupte și pentru că primul ei antrenor, Nicolae Constantin, a știut cum să o țină acolo. Pentru că nu-i deloc un sport ușor nici pentru un băiat. Mai mult, o fată trebuie să se lupte și cu prejudecățile. Dar Alina și-a văzut de drumul ei și acum e un exemplu și pentru alte fete.

„Mi-a plăcut foarte mult, încă de la început, concurența. Iar când am început să câștig cred că am început și să iubesc luptele cu adevărat. Din momentul acela mi-am dorit mereu să câștig. Să ajung din ce în ce mai sus. 

SUCCES Antrenorul Nikolay Stoyanov și bucuria victoriei (sus). Semifinala Campionatului Mondial din 2019 (jos). Sărbătorind victoria din semifinala Campionatului Mondial de la Nur Sultan din 2019 (a doua de jos)

Și asta m-a făcut să rămân la lupte. Multă lume nu consideră luptele un sport pentru fete. Dar asta era acum mulți ani în urmă. Sportul a progresat enorm de atunci, iar acum sunt foarte multe fete care practică luptele și chiar sporturi de contact mult mai dure”, explică Alina.

Primul titlu de campioană națională l-a câștigat la copii, în 2007. Apoi, prima medalie internațională a venit în 2010, când a câștigat medalia de bronz la campionatul european de cadeți.

Alina are în palmares și o medalie specială. Argintul câștigat de ea la Paris, în 2017, a fost și prima medalie din istoria luptelor feminine românești la un Campionat Mondial de Senioare. 

Calificată la Jocurile Olimpice după o accidentare serioasă

Anul trecut, din cauza unei accidentări la genunchi, nu a putut concura la Campionatul European de Lupte, desfășurat, în aprilie, la Sala Polivalentă din București. Părea un an greu, mai ales că erau și calificările la Jocurile Olimpice.

ÎNCUNUNARE Alina Vuc a primit distincția „Sportivul anului la Steaua București” 

Alina și-a revenit repede după operația la genunchi și a ajuns în finala Campionatului Mondial din Kazahstan, unde a cucerit medalia de argint la categoria 50 kg. Dar, mai important, s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

„Am avut și momente foarte grele de a lungul carierei, este ceva normal, toți sportivii au. Mă bucur că am putut trece cu bine peste ele, având lângă mine oameni care mă iubesc și care m-au susținut atât în momentele bune, cât și în cele mai puțin bune”, spune luptătoarea.

10 antrenamente pe săptămână, plus înviorarea

Alina are 10 antrenamente de aproximativ două ore în fiecare săptămână. Plus „înviorarea” zilnică. Înviorarea reprezintă, de fapt, un complex de exerciții fizice care, pentru un om obișnuit, ar fi extenuante.

Pentru un sportiv olimpic, e doar o înviorare. Iar pregătirea aceasta înseamnă cam 10 luni de cantonamente pe an.

„Am doi antrenori preferați. Primul meu antrenor, Nicolae Constantin și antrenorul meu actual de la lotul național, Nikolay Stoyanov.

Acesta este, de multe ori, prețul unei medalii. Alina Vuc, după argintul câștigat la Campionatul European U23 

Cred că amândoi au avut o contribuție la fel de mare la tot ce sunt eu acum și cred că au fost exact ce aveam nevoie, fiecare la momentul respectiv”, spune tânăra luptătoare.

În sporturi precum luptele, o mare problemă este menținerea în categoria de greutate. Nu și pentru Alina, sportivă care concurează la 48 și la 50 de kg. Pentru ea, importante sunt doar antrenamentele.

„Următorul meu obiectiv este
medalia la Jocurile Olimpice“

Alina Vuc

„Acest sport mi-a întărit caracterul, încrederea în mine și mi-a oferit posibilitatea să obțin prin muncă proprie tot ce am acum.  

Cred că pentru a face performanță la cel mai înalt nivel trebuie să fii făcut pentru ce faci, să-ți dorești mereu să te autodepășești și să ai stăpânire de sine la competiții”, crede Alina.

S-a pregătit într-o sală amenajată aproape de casa ei

În perioada stării de urgență, când totul era închis, Alina a reușit, cu ajutorul Federației Române de Lupte, să-și amenajeze o mică sală de antrenament în apropierea locuinței. Acolo și-a putut continua pregătirea însă i-au lipsit foarte mult antrenorul și partenerii de antrenament.

„În momentul de față, ne aflăm în pregătire cu lotul național la Poiana Brașov. Ne antrenăm pentru Campionatul Mondial, care, dacă totul va fi bine, se va desfășura la sfârșitul lunii decembrie în Serbia. 

În timpul liber, Alinei îi place să călătorească, dar nu stă deoparte nici la petreceri

Următorul meu obiectiv este medalia la Jocurile Olimpice. Pentru viitor îmi doresc ca totul să revină la normal, să fim sănătoși și să ne putem antrena cum trebuie pentru a ne îndeplini obiectivele”, își dorește Alina. 

Am întrebat-o cum crede că ar putea fi atrași mai mulți copii la lupte:

„Părinții ar trebui să-i îndrume mai mult pe copii să facă mișcare și sport. Să se facă mai multe selecții în școli și să se facă mai multe acțiuni de promovare a acestui sport pe toate canalele media”.

Modelul ei, principalul adversar

Când era mică, o avea ca model pe fosta ei colegă Estera Dobre. „Când am mai crescut, îmi doream să fiu la fel de bună că Maria Stadnik care, între timp, a devenit  adversara mea în fața căreia am pierdut două finale mondiale și două europene”, spune luptătoarea care este hotărâtă să-și câștige locul pe podiumul Jocurilor Olimpice.

În puținul său timp liber, Alinei îi place să joace tenis cu piciorul, să se uite la filme, să citescă, să asculte muzică și să meargă la cumpărături. Apoi revine în sala de lupte. Are o medalie olimpică de cucerit.

Palmaresul Alinei

Juniori

  • Trei medalii de bronz la Europenele pentru cadeți și juniori
  • Un bronz și un argint mondial la juniori
  • Două medalii de aur la Campionatul Mondial Militar
  • O medalie de argint la Campionatul European Under 23

Seniori

  • Trei medalii la Campionatele Europene – argint în 2016 și 2018, bronz în 2017
  • Două medalii de argint, în 2017 și 2019, la Campionatele Mondiale

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te