„Minunea blondă” a existat şi în atletismul românesc, nu numai în fotbal (Ilie Balaci), Maricica Puică fiind cea care a fost supranumită astfel, datorită rezultatelor pe care le-a avut în cei aproximativ 24 de ani de carieră sportivă.
Maricica Puică cucerea aurul mondial alergând cu cuie în talpă
Cu toate că a început atletismul relativ târziu, la vârsta de 16 ani, Maricica Puică a avut o ambiţie de invidiat şi a reuşit, pas cu pas, după antrenamente epuizante, să urce pe cele mai înalte culmi ale
performanţei, momentul ei de glorie fiind, fără îndoială, Olimpiada din 1984, de la Los Angeles, când a cucerit medalia de aur, în proba de 3.000 de metri, şi bronzul în finala la 1.500 de metri.
Cele 25 de medalii de aur, 21 de argint şi una de bronz obţinute la Campionatele Naţionale, Campionatele Balcanice, Jocurile Mondiale Universitare, Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale (de cros) şi La Cupa Europei o recomandă ca pe o atletă de excepţie.
Citește și: Prețul plătit de Dan Grecu, primul campion mondial la gimnastică. Se retrage. „Durerea e prea mare”
A avut 55 de selecţii în echipa naţională, a fost convocată de trei ori în selecţionata Europei la Cupa Mondială, iar în cei aproape 24 de ani de activitate competiţională a parcurs, conform „Enciclopediei educaţiei fizice şi sportului din România", circa 100.000 de kilometri.
Născută pe 29 iulie 1950 la laşi, Maricica Puică a decis să se retragă în vecinătatea Câmpulungului, la Valea Mare Pravăţ, pe o fostă
proprietate a familiei soţului, Ion „Nelu" Puică, cel care i-a fost şi antrenor încă de la începutul carierei. Acolo am găsit-o, într-o zi frumoasă de august, 2020, înconjurată de pisicile şi căţeii săi, la care ţine foarte mult, potrivit evenimentulmuscelean.ro.
Dialogul s-a înfiripat în mod firesc, Maricica Puică fiind şi o excelentă povestitoare, care-ţi captează instantaneu atenţia.
Descoperită de Ion Puică la un concurs de cros, la laşi
Fosta campioană olimpică de la Los Angeles a început să practice atletismul destul de târziu, la vârsta de 16 ani, după ce a fost descoperită la un cros pentru elevi, organizat la laşi, de Ion Puică, cel care ulterior avea să-i devină antrenor şi soţ.
„În 1966 am mers la un cros organizat de „Ziua mamei”, cum era atunci, pe 8 martie, unde am fost selectată de profesorul Ion Puică. Aveem 16 ani, destul de târziu am început, dar noi făceam la şcoală foarte mult sport, plus că acolo, la noi pe stradă, eram foarte mulţi copii, peste 20, care ne jucam de-a prinselea, de-a ascunselea, făceam tot felul de concursuri şi era fain, că drumul nu era făcut, era pământ, era foarte moale, şi de aici a plecat dragostea mea pentru sport.
Citește și: Eugen Ionesco i-a cerut demisia lui Ceaușescu și a avut parte de un coșmar: „Venise la ușa mea”
După ce m-a văzut, profesorul Puică mi-a zis dacă vreau să încep să fac atletism, iar eu i-am zis că trebuie să ajung acasă, să vorbesc că ai
mei. Ei nu prea erau de acord pentru că noi nu aveam timp să mergem, trebuia să muncim.
Eram o familie obişnuită şi am fost la părinţi 13 fraţi, fiecare cu un talent: eu la atletism, o soră la handbal, una la balet, alta la gimnastică, fraţii mei făceau box şi scrimă etc., toţi eram buni la sport.
La Montreal, sportivii români au fost văzuţi ca ultimii oameni!
Aşa a început „minunea blondă” din atletismul românesc drumul spre înalta performanţă. S-a specializat în probele de semifond şi semifond, iar primul rezultat notabil pe plan naţional l-a obţinut în 1978, la
Campionatele Mondiale de Cross Country de la Glasgow, unde a câştigat cu echipa medalia de aur şi pe cea de bronz la individual.
În 1976, la Olimpiada de la Montreal, s-a clasat pe locul 16 (n-a prins finala), în proba de 1.500 de metri, iar peste patru ani, la Moscova, a sosit pe locul şapte, în aceeaşi probă. Tot în această perioadă a câştigat numeroase concursuri naţionale, iar în 1979 a absolvit şcoala de antrenori.
„La Montreal, nu m-am calificat în finală că am fost singură, fără Puică, şi am fost condusă foarte prost în cursă, de pe margine, de un alt antrenor, „prieten". Eu cred că a avut interesul să nu mă calific, că aşa suntem noi românii!
Citește și: Povestea românului care spăla vase, dar a ajuns să câștige Oscarul. S-a iubit cu Marilyn Monroe
A fost groaznic să stau două săptămâni acolo fără soţul meu. În plus, am avut parte de condiţii inumane! Eram nouă fete în cameră, cu o singură toaletă, un singur duş. Se certau între ele...Una se trezea la prânz, că era la sărituri, alta mai de dimineaţă... Eu trebuia să mă trezesc la 7, să ies la înviorare.
Dormeam în şortul în care alergam, în maieu, puneam adidaşii lângă pat. Canadienii trebuia să ne asigure condiţiile, dar era nevoie de implicarea oficialilor noştri. Numai noi am stat ca animalele, eram văzuţi ca ultimii oameni!
La Moscova, au vrut să scape de mine rusoaicele, eram cea mai periculoasă. M-au băgat în calificări, m-au băgat într-o serie cu
patru rusoaice şi abia m-am calificat. M-au împins tot timpul, m-au închis toată cursa, se vedea că pe mine mă urmăreau pentru că numai pe mine m-au frecat toată cursa, să nu mă calific. În finală am ieşit pe locul şapte", ne-a mărturisit multipla campioană.
A câștigat aurul la Los Angeles cu „jertfă” de sânge
Sportiva Maricica Puică are amintiri dureroase. Încălțările purtate de către atleții români azi aproape că nici nu se simt în picioarele acestora. Sunt făcute după metode moderne.
Campioană olimpică în 1984, la Los Angeles, în proba de 3.000 de metri, cea numită „Minunea blondă a atletismului mondial” a dezvăluit că încălțările cu care se pregătea pentru a participa la marile competiții ale lumii aveau talpă de pantof pe care se înșurubau acele cuie speciale.
„Vă dați seama cum era să te antrenezi cu așa ceva. După antrenamente, când mă descălțam aveam picioarele pline de sânge. Acele cuie nu rezistau.
Perforau talpa pantofului și intrau în picior. Aveai senzația că înnebunești de durere, dar nu aveai ce face. Continuai să te antrenezi”, a povestit Maricica Puică, potrivit prosport.ro.
SUA vrea să-i dea două milioane de dolari ca să alerge pentru ei, ea refuză
Fosta atletă a primit o ofertă de 2 milioane de dolari pe care a refuzat-o după Jocurile Olimpice din 1984, de a rămâne în Statele Unite ale Americii.
"A fost un film numit 16 zile de glorii, cât a ţinut Olimpiada şi această peliculă a fost dedicată pentru şapte sportivi aleşi din toate ţările. Nu ştiu cum am fost şi eu selectată pentru acel film, vă daţi seama că pentru mine a fost ceva deosebit.
Citește și: Lăutarul român care a ajuns să fie lăudat de marele compozitor Franz Liszt. Cânta totul după ureche
Chiar dacă viaţa era foarte grea, pe noi nu ne-au interesat banii, a fost o ofertă într-adevăr de două milioane de dolari, pe care am primit-o după Olimpiadă, dar pe mine şi pe soţul meu nu ne-au interesat banii.
Dar acum această distincţie valorează mai mult decât două milioane de dolari. Singurul lucru de care îmi pare rău este că nu se află şi soţul meu printre noi, s-ar fi bucurat şi el pentru această situaţie", a afirmat Maricica Puică la Izvorani, potrivit Agerpres.
