Anunţul morţii sale, confirmat de firma pe care o conduce, dar şi de familia sa, vine la două zile după ce o parte a presei s-a grăbit să anunţe decesul său.
Nu au fost oferite detalii, însă comunicatul familiei a precizat că ''Mino a luptat până la sfârşit cu aceeaşi putere cu care a negociat pentru jucătorii săi''.
Raiola s-a născut în Italia, în 1967, după care s-a mutat în Olanda cu familia, când era copil. După o scurtă experienţă ca jucător, a lucrat apoi la centrul de juniori al clubului Haarlem, după care a început o carieră de intrmediar şi a devenit un agent influent în lumea fotbalului.
Cunoscut drept un ''super agent'', Raiola a lucrat cu jucători de top precum Zlatan Ibrahimovic, Erling Haaland, Paul Pogba sau Gianluigi Donnarumma, fiind artizanul unor transferuri precum cel al cehului Pavel Nedved la Juventus sau revenirea lui Pogba la Manchester United.
Citește și: Un avocat din Buzău, găsit strivit între mașină și unul din stâlpii porții casei sale
Mino Raiola a reacţionat ironic pe Twitter, joi, după ce presa a anunţat joi moartea sa: "Starea actuală a sănătăţii pentru cei care întreabă: înfuriat, a doua oară în patru luni când mă omoară. Se pare că eu sunt în stare să învii".
Current health status for the ones wondering: pissed off second time in 4 months they kill me. Seem also able to ressuscitate.
— Mino Raiola (@MinoRaiola) April 28, 2022
Raiola era internat în stare gravă la spitalul San Raffaele din Milano, a explicat Alberto Zangrillo, directorul Departamentului de Anestezie şi Terapie Intensivă al acestei unităţi medicale. Raiola fusese internat în luna ianuarie pentru o intervenţie medicală.
Citește și: Rachetele cu care Putin amenință România pot avea focoase nucleare și pot fi lansate de pe submarin
Presa italiană anunţase atunci că a fost vorba de o operaţie de urgenţă, însă purtătorul de cuvânt al lui Raiola a indicat că acesta a fost "supus unor controale medicale de rutină care au necesitat anestezie".
Cotidianul german Bild a scris câteva zile mai târziu că Raiola a fost internat la terapie intensivă din cauza unei boli pulmonare.