Gyuszi a început să joace fotbal la opt ani, în echipa cartierului muncitoresc din Oradea, O.S.K. În anul 1922, a trecut la Stăruința Oradea. La 14 ani făcea parte din selecționata de juniori a Zonei Oradea.
"Minunea Blondă" Gyuszi Baratky
La 18 ani, a fost transferat la legendarul club CAO (Club Atletic Oradea), de unde în 1930 a plecat la Hungaria Budapesta, echipă la care a jucat patru sezoane.
Tatăl lui, conform Adevărul, a acceptat transferul, în schimbul a 2.500 de pengö (cam 75.000 de lei 1930), pe care i-a folosit pentru a-şi relansa afacerile. CAO a încasat alţi 2.500 de pengö, sumă de transfer.
A plecat din ţară cu inima strânsă: acasă rămânea cea care trebuia să-i devină soţie. În câteva săptămâni, a primit cetăţenia maghiară, iar pe 28 septembrie 1930 a debutat în Naţionala Ungariei, ca inter stânga, în meciul Germania - Ungaria (5-3).
Opt sezoane la Rapid
A revenit apoi la Oradea și a jucat doi ani la Crișana, pentru ca în anul 1936 să se mute în București, unde a evoluat opt sezoane, la Rapid Bucureşti.
A jucat 155 de meciuri în campionatul național al României, în care a înscris 100 de goluri. Primul a fost înscris pe 10 septembrie 1933, în meciul Venus București - Crișana Oradea, 0-1.
Citeşte şi: Dobay, zis Calul: mai puternic ca Hagi și Dobrin. Lumea zicea că a omorât un portar cu forța șutului
A câștigat patru Cupe ale României, în anii 1937, 1939, 1940, 1941, toate cu Rapid București, alături de mari fotbalişti, precum Auer, Vintilă, Costea, ori Cuedan. A debutat în echipa națională de fotbal a Ungariei, pentru care a jucat de nouă ori, fără să marcheze.
În 1933 a început să joace pentru echipa națională de fotbal a României, pentru care a disputat 20 de jocuri, înscriind 13 goluri. Exagerându-se, se spune că a evoluat pe toate posturile unei echipe.
Nu e chiar aşa, nu-i plăcea flancul stâng, chiar dacă a fost forţat acolo, nu a jucat fundaş central, dar... a început să joace extremă dreapta şi a trecut apoi în compartimentul "half"-ilor, fiind considerat în anul 1930 cel mai bun mijlocaş dreapta din Europa.
Citeşte şi: Povestea înfruntării ratate dintre Pele și Dobrin, la Mondialul din 1970. Cât de vinovat a fost Gicu
A jucat deseori fundaș dreapta, ba chiar și portar, în 1933, pentru echipa națională a Ungariei, într-un meci contra Spaniei. Erau vremuri eroice. Dribla ca nimeni altul.
Cine spune că Hagi e cel mai mare nu i-a văzut destul pe Dobrin şi Balaci, iar cei care spun că aceştia au fost cei mai mari nu l-au admirat jucând pe Iuliu Baratky. Astfel de jucători nu pot fi comparaţi sau ierarhizaţi.
Doar doi la fel. El şi Petschovschi
Dintre toţi jucătorii care au evoluat atât pentru Naţionala României şi cea maghiară, Iuliu Baratky este singurul, alături de marele Petschovschi, care a debutat în tricoul Ungariei şi a sfârşit prin a juca sub Tricolor.
Faptul că a părăsit în anul 1933 echipa Hungária Budapesta şi, implicit, naţionala vecină, l-a privat pe Baratky de trei ani de prezenţă în prima reprezentativă, motiv pentru care a ratat şi Cupa Mondială din 1934.
În toamna lui 1933, când federaţiile din România şi Ungaria erau în litigiu, Baratky a fost folosit într-un meci cu Elveţia. FIFA a intervenit şi le-a acordat adversarilor victoria la masa verde, cu 2-0.
Ironic, chiar românii propuseseră în 1931 ca un fotbalist să nu joace în două naţionale decât la cel puţin trei ani distanţă.
Antrenorul la Rapid, Dinamo, Târgu Mureş
A debutat în 1944, pe banca Rapidului, echipă pe care a condus-o două sezoane, până în 1946, când a revenit pentru un an la Oradea, la conducerea divizionarei A Libertatea.
De aici, a plecat la RATA Târgu Mureș, iar în 1949 a revenit în București, unde a antrenat, conform Wikipedia, patru sezoane, pe Dinamo Bucureşti. După un an la Progresul, a revenit la Dinamo, alături de care a câştigat în 1959 Cupa României.
Din 1960, a lucrat la centrul de copii și juniori al clubului Dinamo. Poveștile despre abilitățile sale tehnice sunt încă surse de mândrie pentru suporterii rapidiști.
Patru clase primare
Gyuszi nu era un om foarte educat. Avea patru clase. Revenit la Oradea, s-a apucat de băut, iar tatăl său trăgea de el, să-l facă să intre în afacerea sa. Dar a jucat atât de bine la Libertatea, că l-a luat Rapidul.
Aici, au urmat opt ani de glorie. Fostul fotbalist al Rapidului Ion Costea povesteşte că driblingurile lui Baratky, la antrenamente, îl hipnotizau.
"La un antrenament, mă enervase cu driblingurile sale şi i-am băgat o alunecare, de l-am luat cu fulgi cu tot. S-a ridicat, a venit la mine, m-a mângâiat pe cap şi mi-a spus «Bravo, Ioane!». Avea o precizie uimitoare în ambele picioare.
După antrenamente, îi plăcea să se joace. Trasa cu creta o linie groasă, pe bara transversală, şi paria cu copiii de mingi că va trimite balonul din marginea careului de 16 metri, până va şterge linia, fără să rateze. Nu a pierdut nici un pariu, niciodată.
Trist. Darul beţiei l-a distrus
După al doilea război, s-a însurat cu o dansatoare de cabaret, care mai "dădea şi pe la vecini", când fotbalistul era cu echipa, prin deplasări. Stăteam la restaurant, la un şpriţ. Fuma câte 40 - 50 de papiroase pe zi, duhnea teribil.
"Îl simţeam însă că suferă după o iubire pierdută undeva, într-o mahala din Oradea. Eu plecam în miez de noapte, iar el rămânea cu paharul în mână, privind în gol. Cred că nici nu observa când dispăream", explica acelaşi Ion Costea.
În 1944 şi-a început cariera de antrenor, chiar în Giuleşti, dar a continuat să şi joace în paralel, până la 38 de ani. A alunecat apoi în anonimat. La 52 de ani, s-a stins din viaţă singur, pe patul unui spital.
Unii ar spune că asta-i viaţa de artist. E îngropat la Cimitirul Reînvierea, cu 3-4 generaţii de decedaţi peste el, pe o parcelă numerotată T52, care aparţine unei familii Nistor. Într-o vreme, nu avea cruce pe mormânt.
