Mirel Rădoi a anunțat că pleacă de la echipa Națională după meciurile din noiembrie

DE Edi Neagu | 12.10.2021 - 09:54
Mirel Rădoi și-a anunțat plecarea de la Națională. FOTO: Facebook
Mirel Rădoi și-a anunțat plecarea de la Națională. FOTO: Facebook

Selecționerul a declarat că echipa națională trebuie să își găsească antrenor.

SHARE

La conferința de presă desfășurată la finalul partidei, Mirel Rădoi a făcut un anunț neașteptat. Selecționerul echipei naționale a declarat că după cele două partide rămase de disputat, cu Islanda și Liechtenstein, va pleca de la echipa națională, potrivit Digisport.ro.

Contractul lui Mirel Rădoi va expira în luna noiembrie, iar selecționerul este decis să nu accepte o ofertă de prelungire a înțelegerii venită din partea Federației Române de Fotbal, deși a mărturisit că nu are nimic să reproșeze conducerii.

Antrenorul nu are nicio ofertă să antreneze altă echipă, dar spune că mandatul său la echipa națională este ”un ciclu care s-a încheiat” și nimic nu îl poate face să revină asupra deciziei de a părăsi naționala.

CITEȘTE ȘI: O polițistă sub acoperire l-a vrăjit pe traficantul Mizdron care vindea cocaină în cluburi de lux

”Am spus destul de clar că nu voi mai continua, dar ar trebui să vorbim despre partidele rămase, nu despre situația mea. Nu încerc să pun presiune pe conducerea Federației să vină cu un contract. Dacă s-ar prelungi ar trebui să fie cu acordul meu. Îmi vine greu să cred că vreți să mai fiu aici după ce în tur nu mă mai voia nimeni. Nu are rost să mai discutăm. Mă știți. Dacă am zis așa, așa rămâne. Nu mă interesează.

Din luna noiembrie, echipa națională trebuie să își găsească antrenor. Indiferent ce se întâmplă, eu nu voi mai fi. Contractul meu se termină, îmi văd de treaba mea. Contractul meu se termină, să aduceți pe cine vreți dumneavoastră.

CITEȘTE ȘI: Cu amanta gravidă în trei luni, Reghe anunță că divorțează. Anamaria Prodan: Laurențiu e Soarele meu

Eu am contract până în noiembrie, mai departe este treaba Federației. Oferte au fost până acum și le-am refuzat. Din punctul ăsta de vedere vă dau cuvântul meu că nu am niciun contact, nicio ofertă. Nu mă poate întoarce nimic, nici măcar soția. Și dacă Federația ar face o ofertă, nu aș accepta.

E un ciclu care s-a terminat. Federației nu am ce să îi reproșez. Am ezitat la început să vin la echipa națională pentru că aș fi vrut să termin campania pe care am avut-o la tineret. Văzând lucrurile care s-au întâmplat acolo, m-am ambiționat și am acceptat să vin la echipa mare. Am luat echipa la un baraj, o predau la fel pentru că obiectivul este locul întâi sau locul doi”, a declarat Mirel Rădoi la conferința de presă.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te