Motorsport: Vehicule istorice și mașini electrice, la startul Sibiu Rally

DE Răzvan Scăeșteanu, Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 15.08.2019 - 15:42

Joi, 15 august 2019, se dă startul ediției 2019 a Sibiu Rally Romania, eveniment dedicat vehiculelor istorice, înscris în calendarul Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice (FIVA), și, mai nou, mașinilor electrice.

SHARE

Modele prestigioase care au scris istorie de-a lungul timpului vor concura într-o nouă ediție de poveste a raliului de regularitate Sibiu Rally Romania. Cea mai veche mașină din concurs este un Renault Torpedo din 1920, iar printre modelele speciale care se mai află la start se numără și un Ford A din 1929, un Mercedes-Benz 230 SL din 1963, un Ford Mustang Fastback din 1968 sau un Lamborghini Espada din 1971.

După debutul de anul trecut, competiția de regularitate dedicată mașinilor electrice va continua și anul acesta, iar la start vor fi cinci echipaje. Trei dintre ele vor lua startul cu un model BMW i3, unul cu Nissan Leaf și un echipaj cu Renault Zoe.

Startul festiv al competiției este programt joi, 15 august, de la ora 19:00, în Piața Mică din Sibiu. După o scurtă paradă pe străzile din centrul orașului, mașinile vor putea fi admirate până la ora 21:00 în Piața Mică.

Vineri, 16 august, startul se va da la ora 12:00, iar echipajele înscrise în competiția de regularitate vor descoperi Mărginimea Sibiului și vor trece prin Șura Mică, Ocna Sibiului, Mândra, Ludoș, Apoldu de Jos, Miercurea Sibiului, Dobârca, Poiana Sibiului, Tilișca, Săliște, Sibiel, Orlat, Gura Râului, Rășinari și din nou în Piața Mică din Sibiu. Între orele 15:00 și 17:00 mașinile vor putea fi admirate la Conacul Maria Theresa din Orlat.

Sâmbătă, 17 august, participanții vor descoperi cealaltă jumătate a județului, punctul culminant fiind urcarea pe Transfăgărășan, până la Bâlea Lac, la o altitudine de 2.043 metri. Startul din Sibiu este programat la ora 07:00, trecerea pe Transfăgărășan fiind în jurul orei 08:00.

După coborârea Transfăgărășanului, se va pleca spre Biertan, pe traseul Săsăuș – Chirpăr – Nocrich – Alțâna – Bârghiș – Pelișor – Richiș. După Biertan, concurenții vor pleca spre Mediaș și apoi vor reveni la Sibiu, în Piața Mică, pe traseul Șeica Mare – Slimnic – Șura Mare.

Festivitatea de premiere este programată sămbătă, la ora 20:30, în Piața Mică din Sibiu.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te