Pentru Djokovic acesta a fost al patrulea trofeu cucerit la Flushing Meadows după cele din 2011, 2015 şi 2018, în zece finale jucate la New York.
Novak Djokovic a câştigat turneul US Open
În iunie, sârbul a devenit cel mai titrat jucător la masculin, după ce şi-a trecut în palmares cel de-al 23-lea titlu de Mare Şlem la Roland Garros, depăşindu-l pe Rafael Nadal (22).
La 36 de ani, Djokovic redevine liderul clasamentului ATP luni şi va ajunge la 390 de săptămâni pe prima poziţie mondială, ducând mai departe recordul pe care îl deţinea.
Novak Djokovic şi-a îmbrăţişat fiica aflată la la marginea terenului, iar apoi a urcat în tribună şi i-a îmbrăţişat, pe rând, pe actorul Matthew McConaughey, aflat în boxa sa, apoi pe părinţii săi, fiul şi soţia sa. Sârbul a coborât din tribună şi a îmbrăcat un tricou inscripţionat „Mamba for ever”, care avea o fotografie cu el alături de regretatul baschetbalist Kobe Bryant, decedat într-un accident de elicopter.
Citește și: Doi foști lideri mondiali conduc coaliția pentru un verdict rapid în cazul Halep: Să fim uniți!
În 2021, tot pe terenul „Arthur Ashe”, Djokovic a fost învins în finală de Medvedev, care l-a privat astfel de realizarea Marelui Şlem în acel an (câştigarea celor patru turnee majore în acelaşi an calendaristic).
Djokovic s-a impus acum după trei ore şi 17 minute în faţa lui Medvedev, la capătul unui meci în care cei doi jucători s-au aflat la pământ la propriu, mai mult sau mai puţin voluntar, pentru a-şi regăsi suflul.
Citește și: Djokovic priveşte fiecare turneu de tenis de Mare Şlem ca şi cum ar fi ultimul pentru el
„Nole” a dominat primul set (6-3), pe care l-a început în forţă, conducând cu 3-0, dar actul secund a fost echilibrat, Medvedev chiar a avut o minge de break pentru a face 5-3, însă Djokovic a salvat-o, apoi a anulat o minge de set la 5-6, câştigând în cele din urmă în tiebreak. În setul al treilea, Djokovic s-a desprins la 3-1 după un break rapid, Medvedev şi-a recuperat serviciul, însă Djokovic s-a distanţat la 5-2, impunându-se în cele din urmă cu 6-3
Djokovic s-a ales pentru acest succes cu un cec de 3 milioane de dolari şi 2.000 de puncte ATP, în timp ce Medvedev a fost recompensat cu 1,5 milioane şi 1.200 de puncte.
Novak Djokovic a cucerit de zece ori turneul Australian Open (2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019, 2020, 2021, 2023), de trei ori titlul la Roland Garros (2016, 2021, 2022), de şapte ori la Wimbledon (2011, 2014, 2015, 2018, 2019, 2021, 2022) şi de patru ori trofeul la US Open (2011, 2015, 2018, 2023).