ATP i-a atenţionat pe jucători cu privire la consecinţele aplicării legii referitoare la certificatul de vaccinare împotriva cononavirusului în Franţa, precizând, într-un comunicat transmis sportivilor, că nu vor putea evolua dacă nu sunt imunizaţi, relatează L’Equipe, informează news.ro.
“Jucătorii nevaccinaţi nu vor putea participa la turneele din Franţa. Jucătorii trebuie să fie vaccinaţi cu schemă completă pentru a putea concura sau să aibă certificat medical perin care să fie scutiţi de vaccinare din motive medicale”, a notat ATP în comunicat.
Forul a adăugat că există în continuare un semn de întrebare în ceea ce priveşte situaţia jucătorilor care s-au vindecat recent de COVID-19, dacă ei vor putea concura în cazul în care li s-a făcut cel puţin o doză de vaccin. “Solicităm clarificări din partea federaţiei franceze de tenis şi a guvernului francez înainte să vă oferim un update de îndată ce noi informaţii vor fi disponibile”, a anunțat ATP.